În noaptea de marți spre miercuri, în Baia Mare, trei persoane au spart un apartament de la etajul I al unui bloc.
Hoții au fost surprinși de un trecător care a alertat poliția.
Echipajele de poliție sosite la fata locului au început sa facă cercetări și au găsit câteva lucruri personale ale unuia dintre hoți.
La scurt timp, doi dintre ei au fost găsiți de polițiști pe străzile din zonă.
Actualizare
Când martorii unor infracţiuni sesizează poliţia, infractorii nu mai reuşesc să-şi ducă planul la bun sfârşit.
Un băimărean, care a observat că un tânăr încearcă să pătrundă într-un apartament situat la etajul 1, iar alţi doi îl „păzeau”, a apelat 112. Poliţiştii ajunşi de urgenţă la faţa locului i-au împiedicat pe cei trei să-şi ducă planul la bun sfârşit.
Azi-noapte, în jurul orei 01.00, Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNAUU 112 că doi tineri sunt în faţa unui bloc situat pe bulevardul Bucureşti din municipiu, şi îl păzezsc pe un al treilea care a pătruns pe geamul unui apartament situat la etajul 1, posibil cu intenţia de a sustrage bunuri.
În urma sesizării, în cel mai scurt timp la adresa indicată s-a deplasat un echipaj de poliție, i-au identificat iniţial pe doi tineri de 15, respectiv 17 ani, care stăteau în faţa blocului şi ulterior au identificat un tânăr de 27 de ani, care a pătruns în apartament.
Primele verificări au relevat că proprietara dormea în timp ce acesta a pătruns pe geamul lăsat deschis, cu intenţia de a sustrage bunuri. A fost surprins de poliţişti exact în momentul în care lua dintr-o poşetă bani şi un pachet de ţigări.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Sursa info si foto: BaiaMareTV