Recomandate

DETALII DIN DOSARUL CENTRULUI DE REEDUCARE DIN VIȘEU DE SUS: Tinerii sufereau de boli grave și munceau ca sclavii. Rețineri și control judiciar


Antena 3 a obţinut, în exclusivitate, mărturiile şocante ale mai multor copii germani din centrul de la Vişeul e Sus. Aceştia au povestit anchetatorilor ororile la care ar fi fost suspuşi timp de mai mulți ani. Unii dintre ei susţin că au fost forţaţi să muncească în condiţii greu de închipuit, ţinuţi în frig şi bătuţi constant. Între timp, cetățeanul german care deține centrul de reeducare a fost reținut, împreună cu alţi trei colaboratori.

”Era bătaie de joc. Îi muncea ca pe sclavi”, spune unul dintre localnici.

Procurorii susţin că minorii aduşi în centrul de la Vişeu de Sus pentru reeducare erau de fapt transformaţi în sclavi şi puşi să muncească la localnici.

”Ne plătea că îi țineam aici. Nu știu cu câți bani, ginerele meu se ocupa de asta”, a declarat o femeie.

”A stat la mine 6-7 luni. Dacă voia lucra. Dacă nu, făcea ce voia el”, a fost delcarația unei alte persoane.

În timp ce localnicii care îi au în grijă pe tinerii germani spun că nu ştiu despre nereguli, soţia primarului din Vişeu spune că tinerii aveau ceva probleme iar îngrijitorii erau obligaţi să fie severi cu ei.

Tim, un tânăr de 18 ani, şi care suferă de sindromul Tourette, ar fi fost obligat la diferite munci în grajduri: strâns de fân şi tăiat de lemne, de la 8 dimineaţa până la 19 seara. Ar fi fost lovit cu piciorul pentru că a refuzat să mai muncească. Ar fi fost închis şi păzit de doi supraveghetori care îl băteau. După ce a fost mutat în altă casă ar fi fost în continuare bătut, ţinut în frig şi ar fi avut interdicţie să se spele, timp de 14 zile.

O altă mărturie şocantă este făcută de un tânăr, ajuns în centru pentru probleme cu drogurile. Ar fi reuşit să fugă din casa în care fusese repartizat, dar poliţia l-a găsit şi returnat familiei. Ar fi urmat apoi două luni de izolare sub pază, muncă fortaţă şi bătăi. (Sursa Antena3.ro )

ACTUALIZARE

Cinci dintre persoanele audiate au fost reținute pentru 24 de ore. Printre acestea se numără și cetățeanul german. Soția acestuia și încă o persoană au fost puse sub control judiciar.

Te-ar putea interesa si

Imagini halucinante în 2019: Frontiera Uniunii Europene din Maramureș păzită de polițiștii de frontieră ca acum 100 de ani (galerie foto/video)

Vasile Dale

MISTER ÎN CRIMA DE PE STRADA PETRE DULFU: Bărbatul ar fi fost ucis de soție cu un ciocan după o ceartă. Femeia este angajată la Primăria Baia Mare (FOTO ȘOCANTE – ACTUALIZARE 3)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Tânăr cu probleme medicale batjocorit și spălat cu mopul pe cap de un bărbat din Poienile de Sub Munte

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.