Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

RAZII: Poliţiştii Biroului Judeţean Poliţie Transporturi Maramureş, verificări pe trenurile de călători şi în gări

Pentru siguranţa persoanelor care călătoresc cu trenul, pentru prevenirea şi combaterea călătoriilor frauduloase precum şi pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale în zona staţiilor CFR, poliţiştii Biroului Judeţean Poliţie Transporturi Maramureş au fost angrenaţi ieri după-amiaza într-o altă acţiune.

Au fost verificate staţiile CFR din Baia Mare, Seini, Ulmeni şi Satulung pe Someş şi au fost patrulate 28 de trenuri de călători. Astfel, a fost depistată o minoră care era reclamată dispărută după ce a plecat dintr-o Casă de Tip Familial din Baia Mare, au fost depistate 117 persoane care călătoreau fără să deţină bilete şi au fost aplicate sancţiuni în valoare de 500 de lei, în cazul a două persoane care, fiind în stare de ebrietate, au provocat scandal în staţiile CFR.

Totodată, în cadrul acţiunii au fost legitimate aproape 100 de persoane şi au fost controlate 14 bagaje. (foto arhivă)

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT