Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

LECŢIE DE SIGURANŢĂ: Cum au început micii participanţi la trafic săptămâna de vacanţă (FOTO)

În uniformă la serviciu, părinţi acasă, poliţiştii sunt disponibili pentru fiecare activitate legată de siguranţă, mai ales când vine vorba despre copii!
Ieri, 28 octombrie, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare s-au mobilizat pentru a se întâlni cu un grup de copii care, chiar şi în vacanţă şi-au dorit să afle câteva aspecte legate de munca poliţiştilor şi să înveţe lucruri care să-i ferească de neplăceri. Astfel, copii prezenţi în centrul Clic Art au început săptămâna de vacanţă cu o lecţie despre siguranţă.

În cadrul activităţii Prietenul meu, poliţistul! micii participanţi la trafic au învăţat semnificaţia semnelor de circulaţie, cum să se deplaseze pe drumurile publice astfel încât să ajungă de fiecare dată în siguranţă la destinaţie, dar şi ce reguli trebuie să respecte în autoturisme, ca pasageri.

Bucuria şi emoţiile lor au fost mai vizibile în momentul în care au avut prilejul să vorbească prin staţie sau să pornească sirena autospecialei de poliţie.

Dragi copii, nu vă puteţi imagina cât de importantă este siguranţa voastră pentru noi! Vă reamintim că pe lângă faptul că ne place să petrecem timp cu voi şi să vă învăţăm lucruri care vă pot feri de neplăceri, este extrem de important să fiţi atenţi când circulaţi pe stradă şi să puneţi în aplicare regulile învăţate!

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT