Eveniment

Mai mulţi şoferi băuţi, cercetaţi de poliţişti. Şi în Vişeu de Sus poliţiştii au testat cu aparatul etilotest 22 de conducători auto

În ultimele 24 de ore, trei bărbaţi s-au urcat la volan, ignorând faptul că au consumat băuturi alcoolice. Un tânăr de 28 de ani din Negreşti Oaş a fost depistat în trafic de către poliţiştii rutieri, cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.

Un alt tânăr, de 32 de ani, din Baia Sprie din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdu controlul autoturismului, a derapat și a intrat în coliziune cu un podeț de beton, după care s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a direcției sale de mers. Testat cu aparatul etilotest s-a constat că acesta consumase băuturi alcoolice, aparatul înregistrând o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri a fost înregistrat un accident rutier comis pe fondul consumului de alcool. Un bărbat de 65 de ani, cu o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, într-o curbă la dreapta de pe Dealul Huta, a pătruns pe contrasens și a acroșat aripa stângă spate a unui alt autoturism, condus regulamentar din sens opus.
Toţi cei trei conducători auto sunt cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

VIŞEU DE SUS – poliţiştii au testat cu aparatul etilotest 22 de şoferi

         Ieri, 18 decembrie, poliţiştii din Vişeu de Sus au acţionat pe drumurile publice de pe raza oraşului, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. Între orele 10:00 – 15:00, poliţiştii au oprit pentru verificări 43 de autovehicule. 22 dintre şoferii verificaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest.

         Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 6 000 de lei, şi au ridicat patru certificate de înmatriculare.

Te-ar putea interesa si

RUTIERE: Un reţinut pentru 24 de ore după ce a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi un condamnat pentru infracţiuni rutiere

Redactie

Sorin Bochiș, originar din Baia Mare, un pilot cu o experiență uriașă, mort într-un accident aviatic, la șapte ani de la o ciocnire în aer în urma căreia a supraviețuit miraculos

Redactie

VIDEO: Grindina a făcut prăpăd în Țara Lăpușului. Mii de băimăreni fără curent electric

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.