Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

BEAT LA VOLAN: Impact între două maşini, din cauza unui şofer beat

Aseară, în jurul orei 19.00, Poliţia Oraşului Borşa a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112 despre faptul că pe strada Repezii a avut loc un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au stabilit că un tânăr de 26 de ani, aflat la volanul autoturismului, a efectuat manevra de mers înapoi pentru a ieşi dintr-o parcare, şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părţii carosabile. În urma impactului, cele două autoturisme au fost avariate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat că tânărul care a condus autoturismul avea o concentraţie de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT