Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Două autoturisme căutate de autoritățile din Franța și Italia, descoperite în PTF Petea

Polițiștii de frontieră sătmăreni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit și indisponibilizat două autoturisme căutate de către autoritățile din Franța și Italia, a căror valoare se ridică la suma de 151.000 lei.

Vineri, 24 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Maramureș.

Acesta conducea un autoturism marca Mercedes A 180 pe care erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Franței.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Franța, în data de 3 ianuarie 2020.

După câteva ore, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași punct de trecere a frontierei au mai identificat un alt autoturism cu alertă, un Ford Tranzit, înmatriculat în Italia, condus de către un alt cetățean român, în vârstă de 39 de ani, din județul Satu Mare.

În urma unor verificări în bazele de date, autoturismul marca Ford Tranzit figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă întrodusă de autoritățile din Italia, în data de 23 ianuarie 2020.

Cele două autoturisme, în valoare de 80.000 de lei, respectiv 71.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției, iar în ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Comenteaza cu Facebook

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT