Sâmbătă după-amiaza, poliţiştii Secţiei 4 Leordina au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că a avut loc un accident de circulaţie iar şoferul implicat este în stare de ebrietate. La faţa locului s-a stabilit că este vorba de un tânăr de 31 de ani, din Ruscova, care a pierdut controlul volanului autovehiculului pe care îl conducea şi a ajuns în gardul unei case. În urma impactului au rezultat pagube materiale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Centrul de permanenţă Ruscova pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând a dispune măsuri legale.
61 de şoferi care circulau cu viteză peste limita legală, sancţionaţi de poliţiştii Serviciului Rutier
65 de sancţiuni aplicate, în valoare de aproape 42 000 de lei, 6 permise de conducere şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul a şase persoane.
Acestea sunt rezultatele activităţii de control în trafic organizat vineri, între orele 10.00 – 14.00, de poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş. Poliţiştii au acţionat cu aparatura radar din dotare pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. Astfel, 61 din cele 65 de sancţiuni aplicate au fost în cazul şoferilor depistaţi că au condus cu viteză peste limita legală.
Viteza este una dintre principalelel cauze generatoare de accidente. Conduceţi cu viteză adaptată condiţiilor de drum şi trafic! Siguranţa este mai importantă decât cele câteva clipe câştigate în trafic.
Peste 1300 de sancţiuni contravenţionale aplicate săptămâna trecută de poliţişti
Polițiștii maramureşeni au intervenit, săptămâna trecută, la aproape 300 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat aproape 1 317 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.
Pentru siguranţa cetăţenilor, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice în perioada 20 – 26 ianuarie 2020 poliţiştii maramureşeni au organizat 33 de acţiuni punctuale. De asemenea, pe parcursul săptămânii s-a intervenit la 295 de evenimente de natură judiciară sau privind siguranţa publică şi rutieră, cele mai multe sesizate prin SNUAU 112.
În cadrul acţiunilor organizate au fost aplicate 1 317 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 525 000 lei.
De asemenea, au fost prinse în flagrant 19 persoane în timp ce desfăşurau activităţi infracţionale şi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a trei persoane, care au fost prezentate instanţei fiind dispusă arestarea lor preventivă.
Totodată, poliţiştii care au desfăşurat activităţi pe drumurile publice au constatat 16 infracțiuni rutiere, cele mai multe pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, au reținut 98 de permise de conducere şi au retras 25 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii. De fiecare dată când observaţi comiterea unor fapte antisociale, apelaţi 112!