Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

DIN 10 FEBRUARIE: La Tribunalul Maramureş se reia judecarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţei

În cursul zilei de astăzi, 06.02.2020, la nivelul Tribunalului Maramureş a fost convocată Adunarea generală extraordinară a judecătorilor, în vederea analizării oportunității menținerii formei de protest adoptate prin Hotărârea nr. 2 din 29.01.2020, față de aprobarea proiectului de lege privind pensia de serviciu a magistraţilor.
Judecătorii Tribunalului Maramureş au hotărât continuarea protestului, pe perioadă nedeterminată, în următoarele forme:
Începând cu data de 10.02.2020, la Tribunalul Maramureş se reia judecarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţei, precum şi regularizarea cererilor aflate în etapa prealabilă;
Judecătorii Tribunalului Maramureş urmează a refuza participarea la constituirea Birourilor Electorale Judeţene în anul 2020 cu prilejul desfăşurării alegerilor locale şi parlamentare;
Raportat la împrejurarea că actorii implicaţi în garantarea independenţei magistraţilor şi asigurarea normalei funcţionări a justiţiei ca serviciu public nu au luat măsurile necesare pentru normarea activităţii judecătorilor, nu au adaptat schemele de personal (judecători şi personal auxiliar de specialitate) şi nu au asigurat ocuparea tuturor posturilor vacante din sistem, dimpotrivă adoptând măsuri legislative de majorare a vârstei de pensionare a magistraţilor în contextul în care volumul de activitate al acestora generează o sarcină exorbitantă, judecătorii tribunalului urmează a stabili că şedinţele de judecată planificate conform hotărârilor de colegiu nu vor putea depăşi un număr total de 30 de dosare, termenele de judecată urmând a fi stabilite, atât pentru cauzele la prim termen, cât şi pentru cauzele amânate, astfel încât numărul total de cauze anterior menţionat să nu fie depăşit.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT