Eveniment

Cum este sărbătorit Dragobetele în Maramureş

Sărbătorim Dragobetele, adică ziua românească dedicată iubirii şi marcată în popor printr-o mulţime de obiceiuri şi superstiţii respectate cu sfințenie în multe sate de la munte.

Tinerele din Gorj, de exemplu, sunt alergate de un băiat mascat, tradiție ce se numește „zburătăcitul fetelor”.

Iar în Maramureş, Dragobetele este întâmpinat cu straie populare şi joc tradiţional, petrecere la care au participat sute de persoane.

Sunt tineri, dar dornici să redescopere obiceiuri străvechi. Câțiva adolescenți din satul Cloșani, județul Gorj, se strâng în fiecare an de Dragobete și reînvie tradițiile locului.

Masca este confecționată manual din blană de oaie și coarne de țap sau de vițel.

Carmen Sarcină, meşter popular: Este o mască asemănătoare legendei de Dragobete care încă se mai păstrează la noi în sat, legenda care spune că Dragobetele este un fecior cu chip de țap și că nu va pierde acest chip până când nu se va îndrăgosti una dintre fetele din sat de el și se va căsători cu el.

Legenda spune şi ca fetele se spale cu apă sfințită pe față.

Şi în Maramureş, tot portul popular este ţinuta respectată cu sfinţenie de Dragobete. Aici, doi soți organizează de doi ani un eveniment dedicat princare i-au învățat și pe alții cum să iubească românește.

Alex Mureşan, organizator eveniment: Ideea evenimentului a venit din familie. Avem partea asta de cursuri de dans popular la Baia Mare şi prietenii de acolo spuneau că trebuie să facem ceva, trebuie să ieşim să ne vadă lumea, că noi dansăm frumos.

Luminiţa Mureşan, organizator eveniment: Practic noi suntem o dovadă vie că tradiţiea poate să meargă mai departe şi la oraş. Am încercat foarte mult să aducem tot ce înseamnă comorile din dulăpiarele bunicilor, înapoi la oraş.

600 de persoane au luat parte la petrecerea în cinstea iubirii autentice. Pe lângă iubire, în calendarul popular, Dragobetele marchează și începutul primăverii.

Sursa Observator.TV

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE / ULTIMA ORA: ACCIDENT GRAV LA SUCIU DE JOS – DUPA IMPACT MASINILE S-AU ROSTOGOLIT IN DECOR (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

TRAGEDIE LA BÂRSANA: Un bărbat de 36 de ani s-a spânzurat, lăsând în urma sa opt copii

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: 5 suspecți au fost reținuți în această seară pentru trafic de droguri. 10 percheziții de astăzi în Baia Mare (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.