NationalRecomandate

REVOLTĂ LA PENITENCIARUL DIN SATU MARE / ACTUALIZARE 3: Un deținut a făcut foc în celulă. Au murit trei deținuți, alți doi au fost răniți (FOTO/VIDEO)

Incendiu la Penitenciarul Satu Mare, situat chiar lângă Tribunalul Satu Mare. Alarma a fost dată astăzi, în jurul orei 20.20. Potrivit informațiilor PresaSM, la fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere cu apă și spumă ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă și mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție.

Încă nu se cunosc circumstanțele în care a pornit incendiu, din cauza naturii obiectivului, informațiile fiind comunicate cu foarte multă rezervă.

Potrivit primelor informații, se pare că unul dintre deținuți ar fi dat foc la ceva materiale combustibile într-una dintre celulele de detenție.

Potrivit unor surse, ar fi vorba despre o revoltă iscată la penitenciar şi se zvoneşte că ar fi şi persoane decedate.

ACTUALIZARE 1

Se pare că în urma incidentului sunt cinci victime, dar deocamdată nu se cunoaşte starea lor.

ACTUALIZARE 2 – ISU Satu Mare

„Incendiu la Penitenciarul Satu Mare. Ora anunțării: 20:22. Forțele de intervenție: 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 3 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ. Incendiul a fost lichidat, însă au fost înregistrate 5 victime. 3 persoane decedate și 2 persoane în stare gravă. În acest moment cele 2 persoane sunt transportate la UPU Satu Mare.
Alte 5 persoane au fost evaluate medical la fața locului și nu necesita transport la spital”, transmite ISU Satu Mare.

https://www.facebook.com/PresaSM/videos/881368015645065/

ACTUALIZARE 3: Comunicat Administrația Națională a Penitenciarelor

„Vă informăm că, astăzi, 18.03.2020, în jurul orei 20:30, la nivelul Penitenciarului Satu Mare, a fost înregistrat decesul a trei persoane private de libertate, urmare incendierii voluntare a unei camere de deținere.

Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan inițiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeași cameră de deținere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la fața locului s-au deplasat și echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate.

În ciuda intervenției prompte, incidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane private de libertate, în prezent acordându-se îngrijiri medicale pentru două dintre acestea. Celelalte cinci persoane cazate în aceeași cameră de deținere se află în afara oricărui pericol.

În vederea prevenirii oricăror situații de risc generate de fumul degajat, întreaga secție de deținere a fost evacuată. Subliniem că nu a fost necesară acordarea de prim ajutor persoanelor cazate pe celelalte secții de deținere, starea de spirit în rândul acestora fiind corespunzătoare. De asemenea, nu au rezultat vătămări ale polițiștilor de penitenciare aflați în serviciu.

Incidentul a fost notificat judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în prezent desfășurându-se demersuri în vederea sesizării unității de parchet responsabile.

Cauzele și împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor.

Subliniem că incendiul s-a produs imediat ulterior efectuării apelului de seară, procedură în cadrul căreia persoanele private de libertate implicate nu au invocat nemulțumiri.”

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: BMW în copac la Mogoșești. Femeie rănită la Colțirea de un șofer băut

Vasile Dale

PPU-SL Maramureș – poziția 11 pe buletinul de vot: Liviu Ciprian Groza deschide lista candidaților la Camera Deputaților

Vasile Dale

DIN RESPECT PENTRU VIATA: POLITISTII DE LA SERVICIUL ACTIUNI SPECIALE AU DONAT SANGE (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.