BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

PERCHEZIŢII LA SĂLIŞTEA DE SUS: Au închis horincia unui localnic de 76 ani

Ieri, 18 martie, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza oraşului Săliştea de Sus. Activităţile, desfăşurate în cadrul unui dosar penal, au vizat un bărbat de 76 de ani, cercetat sub aspectul comiterii de infracţiuni prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

Din probatoriul administrat s-a stabilit faptul că bărbatul deţine la domiciliul său o instalaţie de producţie artizanală, prin intermediul căreia produce, în afara antrepozitului fiscal, cantităţi însemnate de băuturi spirtoase rezultate din fermentarea alcoolică şi distilarea fructelor, pe care ulterior le comercializează pe teritoriul României, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate a fost identificată şi indisponibilizată cantitatea de aproximativ 1 000 litri lichid incolor cu proprietăţi organoleptice de băutură spirtoasă. De asemenea, au fost identificate două instalaţii artizanale, neautorizate, utilizate la producţia băuturilor alcoolice accizabile precum şi diverse înscrisuri de natură a proba activitatea de producţie în afara antrepozitului fiscal şi de comercializare a băuturilor alcoolice.
În cauză s-a dispus aplicarea măsurilor asiguratorii în vederea confiscării întregii cantităţi de produse accizabile identificate şi s-au pus în exeutare două mandate de aducere.
Sub coordonarea procurorului de caz, poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, faptă prevăzută de art. 452 alin 1 lit. h din Legea nr. 227/2015, în vederea documentării şi probării întregii activităţi infracționale a suspectului.
La efectuarea percheziţiilor poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au beneficiat de sprijin din partea Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a poliţiştilor din Săliştea de Sus şi Dragomireşti şi a reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Cluj. (foto arhivă)

Te-ar putea interesa si

FOTO: Un bărbat ucrainean s-a prăbușit în PTF Sighetu Marmației. A intervenit imediat echipajul SMURD

Vasile Dale

FOC LA MOISEI / ACTUALIZARE: Incendiu la o anexă gospodărească. Focul a pornit de la un bec amplasat necorespuzător – FOTO

Vasile Dale

EXCLUSIV SURSE: FOTO/VIDEO – Cum au evadat ucrainenii din arestul IPJ de sub nasul poliţiştilor care ar fi dormit

Redactie

1 mesaj

gheorgheaflinchii de pe deal aprilie 30, 2024 at 7:08 am

Bravo „tovarasilor militieni”, oare ati adus si elicopterul pentru a-l prinde pe cel mai mare corupt al Romaniei??? Oare cand veti prinde marii corupti ai tarii si spagarii politicieni, plus sa recuperati banii furati de ei???? Ma gandesc ca nu va inghesuiti la corupti, de acolo va vine cate o spagulita mica de cateva zeci de mii de euro/an, asa ca sunt protejatii vostri, nu-i asa?
Halal tara, halal militieni!!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.