Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: NE MINT ÎN FAŢĂ – Poliţia susţine că videoclipul a fost filmat în Primăria Borşa (VIDEO)

În legătură cu ştirea din seara zilei de 4 aprilie de pe site-urile vasiledale.ro şi baiamare24.ro CJSU Maramureş transmite următoarele:

CJSU Maramureș comunică faptul că polițiștii orașului Borșa s-au sesizat, ieri 4 aprilie a.c., din oficiu despre faptul că pe rețelele de socializare și în unele articole de presă postate în mediul online au apărut informații conform cărora persoane aflate în carantină instituționalizată de pe raza orașului au părăsit locul de cazare. S-au demarat de urgență verificări, iar până în acest moment s-a stabilit că în centrul de carantină, care se află sub pază, nicio persoană nu a ieșit din cameră și nu a intrat în contact cu vreo altă persoană. Cu privire la fotografia în care apar mai multe persoane, facem precizarea că aceasta nu a fost realizată într-un centru de carantină, iar persoanele din fotografie nu sunt în carantină instituționalizată.

***
Interesant este faptul că noi cunoaştem cel puţin TREI persoane din respectivul videoclip care sunt în carantină instituţionalizată la o pensiune din cartierul Baia Borşa. Cum explică atunci organele de anchetă faptul că videoclipul a fost filmat în sediul Primăriei Borşa iar persoanele respective ar fi angajaţi ai instituţiei. Este doar unul dintre răspunsurile pe care le aşteptăm din partea CJSU Maramureş,
Vom reveni cu detalii şi discuţii în care persoanele carantinate recunosc că filmările au fost făcute în centrul de carantină din Borşa.

Citeşte şi

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT