Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

DELICTE SILVICE ÎN MARAMUREŞ: Amenzi de peste 55.000 de lei aplicate de poliţişti pentru ilegalităţi silvice

Poliţiştii maramureşeni au organizat zilele trecute mai multe activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
Astfel, începând din data de 10 aprilie a.c. poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu cei din Tăuţii Măgherăuş şi cei ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au efectuat controale în fonduri forestiere şi pe drumurile publice.
În urma acestor activităţi au fost constatate patru infracţiuni la regimul silvic. În fiecare caz a fost întocmit dosar penal şi sub coordonarea procurorului se continuă cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale şi luării măsurilor legale.
Totodată, în această perioadă, poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii Nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 56500 lei.
Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 215,12 mc material lemnos, cu o valoare totală de peste 65.000 de lei.
Acţiunile s-au desfăşurat în colaborare cu specialişti ai Gărzii Forestiere Cluj şi Direcţiei Silvice Maramureş.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au verificat ieri peste 60 de agenţi economici

Ieri, 14 aprilie, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au continuat acţiunile pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanței Militare şi pentru prevenirea răspândirii COVID-19. De această dată au fost verificate 35 de societăți comerciale și 30 persoane fizice care desfășoară activităţi comerciale pe raza județului Maramureș.

Neregulile constatate au impus aplicarea a 16 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pe linia Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pe linia O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 51.500 de lei şi ca măsură complementară s-a dispus ridicarea de numerar în sumă totală de 1.673 lei.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT