Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTBAL: Independența Baia Mare devine ACS Fotbal Feminin Baia Mare începând cu sezonul următor


Independența Baia Mare, formație care activează la nivelul Ligii 1 feminin, a anunțat pe pagina sa de Facebook dezvoltarea unui nou proiect ambițios la nivelul județului Maramureș, care va purta numele ACS Fotbal Feminin Baia Mare.
Prin acest proiect se reunesc pentru un scop comun toate forțele județului. Astfel, ACS Fotbal Feminin Baia Mare va duce mai departe tradiția construită în acești ani de Independența Baia Mare (20 ani de activitate în sportul românesc și 10 ani de existență în fotbalul feminin), aducând un aer proaspăt și reunind într-o singură echipă cele mai bune jucătoare din județ.

Cu certitudinea vechimii de un deceniu, fotbalul feminin din județ a strâns mulți pasionați, iar din acest motiv conducătorii de la nivel local s-au mobilizat și au propus un proiect comun, care să aducă satisfacție maramureșenilor și să ridice nivelul în fotbalul feminin.

Echipa va fi condusă de Călin Boloș, care va avea funcția de președinte, alături de Florin Ianoș și Marcel Popa, care vor completa funcțiile de conducere din echipă.
„Mă simt onorat că pot să iau parte la acest proiect și vreau să-i asigur pe toți iubitorii fotbalului că Maramureșul va avea o echipă importantă care va fixa și mai puternic Baia Mare pe harta fotbalului feminin din țară și nu numai. O echipă mare are nevoie și de suporteri pe măsură, așa că fiți alături de noi!”, a declarat președintele Călin Boloș pe pagina de Facebook a clubului.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT