Ieri, 24 iunie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Poliţiştii au identificat şi încarcerat un tânăr de 29 de ani, din municipiu, condamnat de Judecătoria Sighetu Marmaţiei la executarea unei pedepse de 10 luni şi 20 de zile închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul a fost depus în penitenciar în vederea executării pedepsei.
Tot ieri, poliţiştii din Baia Mare au întocmit dosar penal şi continuă cercetările după ce au depistat în trafic, pe bulevardul Unirii din municipiu, un bărbat de 36 de ani care conducea în stare de ebrietate. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge. Se continuă cercetările urmând a fi dispuse măsuri legale.
Un alt tânăr reţinut de poliţişti după ce a fost depistat conducând fără permis
Conducerea fără permis constituie infracţiune, iar poliţiştii iau măsuri ferme de fiecare dată când constată astfel de fapte. Ieri, poliţiştii rutieri au dispus din nou reţinerea pentru 24 de ore, în cazul unui alt tânăr depistat în timp ce conducea pe raza municipiului Baia Mare fără a avea acest drept.
În fapt aseară, în jurul orei 19.30, poliţiştii au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Păltinişului din Baia Mare. La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani, din municipiu, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În baza probatoriului administrat poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore şi continuă cercetările.