Două evenimente rutiere s-au petrecut pe drumurile din Maramureș weekendul care a trecut. Pe DN1C la ieșirea din Șomcuta Mare spre Satulung, un sofer a ajuns în parapetul de pe marginea drumului în condiții neclare (foto cititori). Din fericire nimeni nu a fost rănit.
Cel de-al doilea eveniment a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, când din Baia Sprie au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Satu Nou de Sus.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un bărbat de 50 de ani din Baia Mare în timp ce conducea un tractor, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un stâlp de iluminat public. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a două persoane de 45 respectiv 13 ani, pasagere în utilajul agricol. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că bărbatul care a condus tractorul nu posedă permis de conducere de nici o categorie. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la centrul medical de permanenţă Baia Sprie pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.
Aproape 1000 de sancţiuni aplicate de poliţişti pentru abateri rutiere constatate în ultima săptămână
În perioada 06 – 12 iulie, poliţiştii maramureşeni au continuat acțiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate mai multe acțiuni, pe raza întregului judeţ, și s-a intervenit la 433 de evenimente, cele mai multe sesizate prin 112.
În urma activităților desfăşurate poliţiştii au prins în flagrant 18 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, în trei cazuri fiind luate măsuri preventive. De asemenea au fost întocmite dosare penale în cazul celor 169 de infracţiuni sesizate în perioada menţionată, cele mai multe contra persoanei, fiind continuate cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiştilor maramureşeni.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 29 de infracțiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În fapt, numai în acest week-end au fost depistate 15 persoane care au comis infracţiuni rutiere: şapte care au condus în stare avansată de ebrietate, tot atâtea care au condus fără să deţină acest drept şi una care a condus un auto neînmatriculat. Cea mai mare concentraţie de alcool a fost de 1.28 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar persoana de la volan a produs accident cu pagube materiale.
În cadrul activităţilor desfăşurate săptămâna trecută au fost reținute 139 de permise de conducere, din care 55 pentru viteză excesivă, și au fost retrase 38 certificate de înmatriculare. Totodată, poliţiştii rutieri au intervenit în această perioadă la trei accidente de circulaţie grave produse pe raza judeţului.
Din totalul de 1250 sancţiuni contravenţionale aplicate în cursul săptămânii trecute pentru neregulile constatate, 945 au fost ca urmare a constatării unor abateri de la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea amenzilor aplicate a depăşit 650.000 de lei.
Acţiunile poliţiştilor maramureşeni pentru siguranţa cetăţenilor continuă. Recomandăm şoferilor să fie precauţi, să nu depăşească viteza legală, să nu efectueze depăşiri riscante şi să nu consume alcool înainte de a urca la volan! Iar cei care nu deţin permis de conducere să nu conducă pe drumurile publice!
Comenteaza cu Facebook