Important

Acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, cluburi/pub-uri, parcuri/zone de agrement, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate ieri, 13 iulie, au participat 81 de poliţiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi autorităţi publice locale.

Astfel, la nivelul județului Maramureş, au fost executate 16 de acțiuni punctuale. În cadrul acestor activităţi au fost verificate 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate şi au fost legitimate 76 de persoane.

A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

De asemenea, au fost aplicate 191 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 în valoare de peste 82.000 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Te-ar putea interesa si

GALERIE FOTO: S-a dat startul Conferinței “Medicina de Urgență AZI”, ediția a V-a. Programul de astăzi

Vasile Dale

Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș solicită dezbatere privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

Redactie

Vești importante pentru comuna Mireșu Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds