Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

INCIDENT LA SIGHET: Șofer amendat după ce i-a atras atenția unui polițist local să nu vorbească la telefon în timp ce se află la volan (VIDEO/ACTUALIZARE)

Printr-un incident neplăcut a trecut un șofer sighetean la sfârșitul săptămânii trecute. În timp ce se afla cu soția sa, un bărbat aflat la volanul autoturismului a observat autospeciala Poliției locale din Sighet deplasându-se în fața sa cu viteză foarte redusă de circa 20 km/h, obstrucționând traficul. Mai mult, conform declarațiilor bărbatului, polițistul local aflat la volanul autospecialei utiliza telefonul mobil, fapt interzis de lege, scrie Sighet247.

După ce a așteptat să treacă de sensul giratoriu din intersecția străzilor Dragoș Vodă cu Alexandru Ivasiuc și de trecerea pentru pietoni de după sens, șoferul s-a angajat în manevra de depășire a autospecialei, atenționându-l din mers pe polițistul local aflat la volan că nu se cade să circule cu viteză foarte redusă și să folosească telefonul mobil în timp ce conduce, continuându-și manevra de depășire.

Imediat după aceasta, autospeciala a acționat semnalele acustice și luminoase, oprindu-l pe șoferul curajos și care l-a atenționat pe polițistul local, cel din urmă fiind evident supărat că a fost atenționat. Din păcate, în jocul polițistului local a intrat și colegul său de patrulă, agent la Poliția națională, acesta amendându-l pe șoferul curajos că nu ar fi purtat centura în timp ce se afla staționat în parcarea unde a fost oprit.

Menționăm că astfel de comportamente ale unor polițiști locali sigheteni atrag tot mai mult nemulțumirea publicului larg din Sighet. Totodată, pe masa consilierilor locali sigheteni se află un proiect de hotărâre prin care consilierii locali Iuga Nicolae și Mihali Gavrilă solicită desființarea Poliției locale, arătând că această instituție nu își justifică prezența și nici sumele imense cheltuite de la bugetul local.

Sighet 247 a solicitat un punct de vedere de la IPJ Maramureș cu privire la cele sesizate în articol, punct de vedere ce va fi publicat în măsura în care va fi primit.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

În urma apariției în mediul on line a unor imagini în care un cetățean relatează faptul că un politist local din cadrul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației a vorbit la telefon în timp ce conducea autospeciala poliției locale, vă comunicăm faptul că urmare a verificărilor efectuate, funcționarul public a fost sancționat contravențional conform prevederilor art 101 alin. 2 din O.U.G. 195/2002.

Preluare Sighet247

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT