Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

PAZA OBIECTIVELOR: Sălile şi incintele de exploatare a jocurilor de noroc verificate de poliţişti

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au organizat săptămâna trecută o amplă acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în domeniul sistemelor de pază şi securitate.
Scopul acţiunii a fost verificarea respectării prevederilor Legii Nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, dar şi prevenirea oricăror incidente în incinta sălilor de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc.
Poliţiştii de ordine publică au verificat peste 60 de societăţi comerciale care deţin aparate de tip slot – machine, de pe raza întregului judeţ. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru neimplementarea cerinţelor minimale de securitate.
Valoarea amenzilor aplicate a depăşit suma de 36 000 de lei. Totodată, poliţiştii au dispus măsuri de remediere a deficienţelor constatate.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT