Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FURIA DE PE BD. UNIRII: A scăpat un bax de bere şi de nervi s-a răzbunat pe femeia care vindea flori în zonă (VIDEO)

Un tânăr din Baia Mare și-a vărsat furia asupra unei bătrâne care vindea flori la colțul străzii, după ce a scăpat pe jos un bax de bere. Nervos până la culme, individul a călcat pe cioburi, i-a smuls daliile din coș, le-a rupt și le-a aruncat pe asfalt.

Potrivit unui martor prezent la scenă, bătrâna, care nu avea nicio vină, s-a prins cu mâinile de cap în fața furiei bărbatului. Dar nu a acceptat să îi fie luate și rupte florile, moment în care i-a spus individului să i le dea înapoi.

Curajul femeii a atras atenția trecătorilor. Unii chiar s-au oferit să îi cumpere florile, însă bătrâna a insistat să-și primească înapoi daliile.

Impresionați, mai mulți localnici l-au prins pe tânăr și nu i-au dat drumul până la sosirea polițiștilor.

Fornvald Nataliam, o femeie din Baia Mare, a relatat episodul la care a fost martoră pe Facebook.

„Voi scrie azi despre un episod trait acum seara, după ora 22 cand alergam nebuna prin oras de la un non stop la altul in speranta de a găsi o chestie musai necesară pt acum seara. Asa am văzut ce lume mișună pe străzi la ora asta in diverse zone ale orașului și, mărturisesc sincer, ca mi-a fost destul de frica cand in zona magazinului Maramuresul la un astfel de butic am simtit ca mi-e ultima speranta , dar zona era împînzită de bărbați . Mi-am parcat mașina, în stilu-mi specific aiurea si neregulamentar in speranta ca revin iute. M-am apropiat de grupul ce stătea la o coada impresionantă in strada si am stat cuminte la rând. Intre timp cu ochi vigilenți scrutam apropierile. Alăturat, o bătrână trecuta de 80 de ani vindea flori. Primul meu gând a fost: doamne, ce nevoi o împing sa stea la ora asta in strada? I-am privit florile: galetile ii erau pline, semn că nu a fost o zi norocoasă. Mii de intrebari m-au inundat: ce pensie o fi avand? Cu ce va merge acasa ? Ce face daca florile ei de gradina se usca pana a doua zi? …. deodata un mare BLUFFF ma trezeste din meditatie: un nenorocit de om de vreo 30 ani scapa un bax cu bere in fata batranei. Il aud șuierand draconic printre dinti: SCORPIE CE ESTI, DIN CAUZA TA AM SCAPAT BEREA! Lumea sta, asistă, priveste tace. Isi ia alt bax, cu bere, se duce in fata batranei, calcă cioburile in picioare. Batrana se ia de cap. Lumea priveste si tace. Nebunul beat isi face numărul pana la capat: smulge din găleata batranei un buchet cu dalii albe si urla: astea is pentru ca am spart berea din cauza scorpiei. Lumea priveste si tace. Nu si batrana, care s-a ridicat de pe scaun si cu picioarele îndoite de arttrita il apuca de haina si striga disperata: dă-mi florile-napoi! Oameni buni, mi-a luat florile! Lumea privea inmarmurita la curajul femeii. Un domn a strigat: lasati-l doamna, va platesc eu florile! Dar batrana nu voia bani nemunciti. Deodata un tânăr, il apuca pe bețivul asteptat de o dubă de alți bețivi probabil de mânecă si pe un ton autoritar ii spune: da florile femeii inapoi! Ca la un semnal au sărit toti tinerii pe el. Nu le-a fost frică de cei din duba din imagine. L-au pus sa curețe cioburile, sa plateasca florile facute praf si nu i-au dat voie sa plece pana nu l-au predat politiei. Desi eram parcata neregulamentar, va mărturisesc că a fost prima data cand m- am bucurat cand am vazut masina poliției ca vine ! In semn de solidaritate cu batrana, tinerii au început să îi cumpere florile( precum cel din imagine). Batrana mi-a dat o lectie de curaj! Si inca ceva: asta seara am vazut ca baietii tatuati sunt de fapt baieti buni!🙂”, se arată în postarea publicată de femeie.

Publiée par 24/7 Baia Mare sur Lundi 17 août 2020

Sursa video 24/7 Baia Mare 

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT