Recomandate

Dacă există interes și pricepere se pot realiza proiecte majore

Din 2007, anul din care România e stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene am reușit ”performanța” de a nu atrage decât o mică parte a fondurilor comunitare, ratând oportunități multiple de a finanța proiecte de dezvoltare imperios necesare. Acest lucru a fost posibil din cauza lipsei de interes și a nepotismului din administrațiile publice locale care deși aveau direcții sau servicii de profil, le-au populat cu clienți politici, afini sau alte categorii de persoane incompetente.

Am demonstrat în ultimii 10 ani, atât ca director al Serviciului de Asistență Socială cât și ca lider al unei asociații non-guvernamentale că dacă există interes și pricepere se pot realiza proiecte majore finanțate din fonduri europene. Stau mărturie în Baia Mare centrele sociale cu destinații multiple, care oferă servicii specializate categoriilor defavorizate: minori, vârstnici, persoane cu nevoi speciale sau persoane supuse abuzurilor. Am dovedit că există oameni competenți capabili să valorifice resursele financiare europene în beneficiul celor care au nevoie de sprijinul și ajutorul comunității și al instituțiilor statului.

O preocupare constantă am avut-o și pentru copiii proveniți din comunitățile sărace sau care aparțin minorităților, conștient fiind că singura șansă reală de a progresa și de a depăși condiția de sărăcie și a evita marginalizarea o constituie educația școlară prin frecventarea zilnică a cursurilor. Am luptat cu mentalități rigide și opoziția părinților, mulți dintre ei analfabeți și care vedeau în copiii lor doar o sursă de venituri provenite din cerșetorie, strângerea de fier vechi sau selectarea gunoaielor. Astăzi, fiecare copil care provine din aceste categorii vulnerabile și care finalizează studiile reprezintă o victorie a comunității.

Consilier local fiind mă voi implica în activitatea direcției de profil, coordonată de Primăria Baia Mare, și voi cere realizarea unei echipe de oameni tineri și competenți, capabili să valorifice la maximum toate fondurile europene disponibile. Este o șansă care nu mai trebuie ratată, care se poate îndeplini prin voință administrativă și rigoare. Nu sunt adeptul externalizării unor activități pentru care avem resursele și competențele necesare și voi acționa în acest sens punând la dispoziție toată experiența și puterea mea de muncă.

Baia Mare are nevoie de o infuzie de capital pentru a realiza ceea ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. Locuințe pentru tineri, creșe și grădinițe, edificii de cultură, campusuri școlare, baze sportive și o infrastructură urbană modernă și eficientă. Se poate, vrem și o vom face, dar pentru asta am nevoie de susținerea băimărenilor pentru a accede în Consiliul Local, ca reprezentant autorizat și voce a cetățenilor.

Gavra Bogdănel

Articol comandat de Partidul Mișcarea Populară Maramureș. Cod unic de identificare 21200020

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO – VIŞEU DE SUS: Cadavrul unui bărbat, scos din apele râului Vaser (ACTUALIZARE)

Redactie

FOTO: Bărbat 45 de ani din Borşa, accidentat de propria maşină în timp ce urca pe Vf. Cercănel

Redactie

EXCLUSIV: NE MINT ÎN FAŢĂ – Poliţia susţine că videoclipul a fost filmat în Primăria Borşa (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.