Trăim un fenomen periculos care tinde să ia proporții în țara noastră. Deși mii de oameni au trăit experiența periculoasă a terapiei intensive, loc unde viața atârnă de un fir de păr, semeni de-ai noștri aleg să se manifeste, sub pretextul drepturilor și libertăților fundamentale, sfidând autoritatea publică. În loc să ascultăm de medici, unii dintre noi se lasă manipulați de revoluționari de profesie și de către politicienii mediocri.
Preluăm exemple și manifestări din țări în care sunt deja milioane de bolnavi infectați și sute de mii de victime ale noului coronavirus, în loc să aplicăm bunele practici din țările cu număr infim de infectați cu noul virus. Ca om ce am trecut prin experiența bolii provocate de SARS-CoV-2, pot să vă asigur că a fost dificil, chiar dacă nu am ajuns în secțiile ATI.
Despărțirea de familie și copii am resimțit-o mai acut decât izolarea în sine, la care se adăugă și oprobiul public, tacit sau fățiș, al unora, e drept puțini, din comunitatea băimăreană. Însă, am respectat regulile impuse de medici, tratamentele prescrise și cu multă încredere și credință în divinitate am depășit cu bine momentele grele. Celor care se alătură fizic grupurilor de sceptici sau inundă social media cu apeluri și mesaje de susținere care incită la rebeliune civică, le transmit un mesaj clar. Știm că gestionarea crizei pandemice se putea face mai bine, iar guvernanții au decis uneori să nu țină cont de recomandările specialiștilor.
În condițiile date, deciziile trebuiau să aparțină medicilor și nu politicienilor, unii aflați într-o perpetuă campanie electorală. Am uitat prea ușor primele luni de criză, când speriați și supuși unui terorism mediatic ce alimenta goana după rating, ne-am izolat abandonându-ne prietenii, rudeniile și vecinii din comunitate, familiile sărace, vârstnicii singuri și persoanele cu dizabilități. În acele momente, vitejii de azi s-au ascuns după gardurile reședințelor somptuoase umplându-și cămările cu alimente și bunuri, închizându-și până și telefoanele mobile de frică.
Atunci, alături de un grup inimos de voluntari, eu am fost printre cei prea puțini care am asigurat bunurile și serviciile de strictă necesitate celor mulți și abandonați. Fără să așteptăm laude sau onoruri, ne-am pus în slujba unei comunități divizate de pericolul pe care astăzi îl negăm cu inconștiență. Pentru tot ce am făcut vrem doar recunoaștere și respect, nu diplome sau medalii, menționări sau laude în presă.
Este momentul să strângem rândurile, să fim solidari și să acționăm cu mult calm, respectând restricțiile impuse de riscul epidemiologic. Eu nu simt că se atentează la libertatea mea sau a familiei, nu mi-a pus nimeni ”botniță” cerându-mi să nu vorbesc. Dimpotrivă, simt că este momentul să-mi afirm convingerea că pot să contribui la instaurarea normalității, acea stare de fapt când cetățeanul și statul sunt parteneri, nu inamici publici. În aceste momente, trebuie să ne gândim la medici și la personalul sanitar care luptă împotriva epidemiei.
Sunt cei pe care i-am aplaudat în lunile de criză, semeni de-ai noștri care nu se pot ascunde între ziduri, nu pot merge în concedii exotice și nici nu pot protesta în Piața Victoriei. Sunt cei mulți și obosiți care nu poartă masca șase ore la școală sau opt ore la birou, ci un întreg echipament de protecție, uneori timp de 12 sau 16 ore, punându-și viața în pericol. Și ei au diferite boli, unii sunt vârstnici, alții se tem pentru viața lor și a familiilor, dar nu demonstrează în stradă. Lor nu le sunt luate drepturile? Nu se antentează la siguranța lor când le cerem, noi toți, să fie prezenți la patul nostru atunci când ajungem infectați la spital?
Închei menționând postarea unuia dintre concetățenii mei, un necunoscut care mă sprijină și îmi dă putere să continui: ”Cine ne dă dreptul să atentăm la sănătatea medicilor noștri, cei care plătesc uneori cu viețile lor pentru inconștiența noastră civică? Cine?”
Gavra Bogdănel
Articol comandat de Partidul Mișcarea Populară Maramureș. Cod unic de identificare 21200020.
