Important

BRIGHT SKY: Aplicaţie gratuită pentru victimele violenţei domestice

Pentru că tot mai des ne confruntăm cu situaţii de violenţă domestică, Poliţia Română caută soluţii pentru a veni în sprijinul victimelor acestei infracţiuni. Astfel în luna mai a acestui an a fost lansat un instrument digital, dezvoltat de Fundaţia Vodafone România, în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.

Aplicaţia Bright Sky România este o aplicație gratuită care este disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară. Aceasta oferă informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să sprijine victimele violenţei domestice. Aplicaţia se adresează şi specialiștilor care își desfășoară activitatea în strânsă legătură cu fenomenul violenței domestice sau altă manifestare a violenței de gen.

Meniul aplicaţiei Bright Sky România conţine o bază de date cu servicii de asistenţă socială, prevederile legale care pot proteja o victimă, explicaţii despre cauzele şi consecinţele violenţei domestice, modalităţile de acţiune ale abuzatorului, măsurile care pot fi adoptate individual pentru creșterea siguranței în mediul online, precum şi un formular electronic prin completarea căruia victima îşi poate evalua rapid siguranța personală în cadrul relației.

Sunt prezentate, de asemenea, informații și sfaturi utile legate de hărțuire și de consimțământul în relațiile sexuale, prezentându-se și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afișate cel mai frecvent în relațiile intime.

În perioada 02 noiembrie – 10 decembrie 2020, la nivel naţional poliţiştii derulează o campanie de informare a publicului larg cu privire la existenţa acestei aplicaţii, pentru ca cei care se confruntă cu astfel de situaţii, fie că sunt victime sau persoane care cunosc victime şi doresc să vină în sprijinul acestora, să ştie de existenţa ei şi să o utilizeze.

Te-ar putea interesa si

IJJ MARAMUREŞ: Activităţi de prevenire şi de informare în pieţe şi magazine şi cu copii aflați în tabăra organizată de Asociația Cercetașii Munților din Baia Mare

Redactie

ANUNȚ VITAL: Unde au loc lucrări de reparații joi, 20 noiembrie

Redactie

Ce avantaje ai când joci online la loterii internaționale

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.