În condiţiile intensificării acţiunilor de control ale poliţiei rutiere maramureşene pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane, reamintim operatorilor de transport măsurile pe care trebuie să le respecte pe timpul stării de alertă, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, inclusiv Ordinul nr. 1082/2020 emis de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în comun cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
În domeniul transportului rutier de persoane se aplică următoarele măsuri:
1. În zona uşii de acces al pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluţii dezinfectante pe bază de alcool. Înainte de plecarea în cursă se efectuează obligatoriu curăţenia şi dezinfecţia mijlocului de transport. Se evită măturarea uscată şi alte acţiuni mecanice pe suprafeţe potenţial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se utilizează în schimb metode de curăţare umedă.
2. Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto poartă mască de protecţie, astfel încât să îi acopere gura şi nasul.
3. Pentru accesul la bordul mijlocului de transport şi pe toată durata călătoriei, pasagerii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, astfel încât să le acopere gura şi nasul.
4. Pentru transportul rutier internaţional de persoane, în punctele de îmbarcare, operatorii de transport au obligaţia de a asigura măsurarea temperaturii cu dispozitive tip termoscanner pentru fiecare pasager. Se va refuza îmbarcarea persoanelor cu o temperatură >37,3ºC şi li se va recomanda să consulte de urgenţă medicul de familie.
5. Spaţiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacţiunea socială.
6. Conducătorii mijloacelor de transport au obligaţia de a păstra distanţa socială, în timpul pauzelor pe drum, şi să evite contactul cu alte persoane.
7. La îmbarcare/debarcare, pasagerii trebuie să respecte o distanţă minimă de siguranţă unul faţă de celălalt.
8. Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe uşa din faţă, iar coborârea se realizează pe cealaltă/celelalte uşă/uşi, dacă aceasta/acestea există.
9. Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ şi transportului în regim de închiriere cu şofer se aplică următoarele măsuri:
1. Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.
2. Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecţie, astfel încât să îi acopere gura şi nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.
- Spaţiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic de locurile din spate.
- Pasagerii au obligaţia de a purta masca de protecţie la urcarea în mijlocul de transport şi pe toată durata călătoriei.
- În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacţiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuşi, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare şi să îşi dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.
- Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze şi să dezinfecteze zilnic interiorul vehiculului.
- Se utilizează cu precădere plăţile electronice.