Dosarul în care avocata din Baia Mare, Alina Cioltea, a contestat la Curtea de Apel Cluj hotărârile prin care a fost solicitată măsura carantinării zonale, dar și hotărârile prin care au fost stabilite restricțiile pentru 14 zile în Baia Mare s-a judecat ieri.
Culmea culmilor este faptul că incompetenții de la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș ȘI-AU BĂGAT PICIOARELE ÎN POPULAȚIE și nici nu s-au sinchisit să depună la dosar documentele necesare. Era extrem de dificil, ce să vă spunem: totul trebuia trimis pe e-mail pentru că s-a cerut expres acest lucru. Trebuie să menționăm și faptul că inițial au fost solicitate documentele care au stat la baza emiterii hotărârilor sub sancțiunea unei amenzi de 10% din salariul minim pe economie /zi de întârziere pentru șeful CJSU, bani care ar fi trebuit să ajungă în favoarea statului. Nici acest lucru nu i-a ”aspirit”!
O șmecherie ieftină făcută de marii incompetenți care reprezintă Guvernul în teritoriu (și nu numai). Instanța Curții de Apel Cluj a amânat cauza pentru săptămâna viitoare cu două zile înainte ca Baia Mare să iasă din carantină! Cu alte cuvinte putem spune fără a greși: umilință completă pentru băimăreni.
Un alt lucru interesant pe care trebuie să vi-l spunem este și faptul că de câteva zile pe site-ul oficial al Prefecturii Maramureș au apărut ca prin minune toate hotărârile emise de prefect. Culmea chiar cu semnătura și ștampila acestuia. Așa cum prevede legea! Curios este faptul că până acum nimeni nu s-a sinchisit să rezolve această situație.
Curtea de Apel București respinge acțiunea ca nefondată
Pe de altă parte, tot ieri s-a judecat la Curtea de Apel București Ordinul de Carantinare a municipiului Baia Mare emis de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Instanța a hotărât amânarea cauzei pentru a se depune la dosarul cauzei relaţiile la care s-a făcut referire în şedinţa publică și s-a dat termen pentru azi. În cele din urmă magistrații Curții de Apel București au hotărât: Respinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de recurs în 2 zile de la comunicare.
CITEȘTE ȘI:
Comenteaza cu Facebook