Important

COVID-19 / PREVENIRE ŞI COMBATERE: Acţiuni de verificare desfăşurate de poliţiştii maramureşeni

 
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Maramureş sub autoritatea Instituției Prefectului Maramureş, şi împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, ai Poliției Locale, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, precum și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureş, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat  acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
 
La activitățile desfășurate ieri, 21 noiembrie a.c., au participat 121 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.
 
În cadrul celor 23 de acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 96 de societăți  comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 2304 de persoane şi au fost verificate 383 de mijloace de transport, din care 99 mijloace de transport public în comun şi şapte operatori autorizaţi/transportatori de persoane.
 

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 195 sancțiuni contravenționale, din care 10 sancţiuni au fost aplicate persoanelor fizice care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulaţie.
 
Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 32.500 de lei.
 
Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.
Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție şi să nu vă expuneți la riscuri.
 
Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viaţa tuturor persoanelor sunt cele mai importante.
Suntem și vom fi prezenți pe raza întregului judeţ.
 
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
 

Te-ar putea interesa si

PRINSĂ ÎN FLAGRANT: O femeie din Baia Sprie este cercetată pentru contrabandă cu tutun

Vasile Dale

EXCLUSIV: Antonio, arestat preventiv. Al treilea suspect, un minor, a primit control judiciar

Redactie

ANUNȚ; HAI ÎN MARAMUREȘ, prezent la 4 târguri internaționale de turism

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.