Cristian Niculescu Țâgârlaș este un avocat băimărean cu experiență și cu o arie largă de expertiză. Este specializat în contencios administrativ și fiscal, drept civil, drept bancar, consultanță comercială și fiscală. El face parte din echipa Partidului Național Liberal, o echipă care a demonstrat că poate face performanță în domeniile în care activează și care va susține implementarea tuturor proiectelor din Planul lui Bogdan.
„Suntem o echipă puternică și împreună vom reuși să ducem Maramureșul în categoria județelor dezvoltate de la noi din țară. Vom lucra alături de conducerea Consiliului Județean pentru a implementa toate proiectele pe care le-am gândit pentru dezvoltarea Maramureșului. Reușim împreună!” afirma Cristian Niculescu Țâgârlaș la momentul la care a hotărât să intre în bătălia electorală.
Parc industrial în locul fostului combinat Cuprom. Dezvoltare, bunăstare și locuri de muncă bine plătite
Cristian Țâgârlaș, împreună cu echipa PNL din Parlamentul României, garantează că vor debloca, din punct de vedere legislativ, toate proiectele care pot duce la investiții serioase. Un astfel de proiect, important pentru dezvoltarea Municipiului Baia Mare, este construirea unui parc industrial în locul fostului combinat Cuprom, care, în prezent, este o ruină.
Vechea conducere PSD a județului nu a făcut nimic pentru a se folosi de acele terenuri pe care se află în prezent ruinele combinatului, iar dezinteresul lor ne costă scump pe toți.
„Am în plan să rezolv această situație a combinatului Cuprom. Primul pas este să expropriem terenurile pe care se află acum vechiul sit, iar mai apoi vom construi aici un parc industrial modern, care să întrunească toate standardele europene. Vom crea noi locuri de muncă pentru băimăreni și pentru oamenii din zonă. Cu o majoritate PNL în Parlamentul României și cu sprijinul Guvernului liberal, vom reuși să ducem la bun sfârșit toate planurile de dezvoltare pentru Baia Mare și pentru Maramureș!” declară Cristian Țâgârlaș, arătând angajamentul ferm al PNL pentru proiectele ce vor relansa economia României.
„Dacă vrem să dezvoltăm Maramureșul, trebuie să ne folosim de fiecare oportunitate pe care o avem și să venim cu planuri concrete pentru investiții noi. Obiectivul meu este să rezolvăm problema exproprierilor și să folosim acest teren pe care se află Cuprom. Vom construi aici un parc industrial ecologic la standarde europene și astfel vom crea noi locuri de muncă pentru maramureșeni.” a continuat Cristian Niculescu Țâgârlaș.
Infrastructura este calea către dezvoltare
Parlamentarii Partidului Național Liberal vor sprijini Consiliul Județean Maramureș în realizarea, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, construcției drumului expres Baia Mare – Jibou, un proiect major de infrastructură rutieră pentru județul nostru.
Acest drum va lega Maramureșul de Autostrada Transilvania, conectând județul la rețeaua națională de autostrăzi. Construcția drumului expres va fi realizată din fonduri europene, prin intermediul Planului Național de Relansare și Reziliență. Studiul de fezabilitate al drumului este estimat la aproximativ 3,5 milioane de euro, iar proiectul propriu-zis va costa aproximativ 350 milioane de euro.
„Având alături un Guvern PNL și o majoritate parlamentară PNL, administrația județeană din Maramureș va reuși să implementeze proiectele atât de necesare pentru dezvoltarea județului.”, a declarat candidatul liberal.
Pasul următor, alegerile din 6 decembrie
Partidul Național Liberal le propune maramureșenilor cea mai bună listă electorală, susținută pe de către Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.
Acum, Cristian Țâgârlaș, alături de colegii săi, toți oameni cu experiență și cu o bună reputație în domeniile în care muncesc, vă cer votul de încredere, fiind hotărâți să ducă la bun sfârșit toate proiectele începute deja și toate proiectele asumate prin Planul lui Bogdan.
Printr-o bună colaborare între Parlament, Guvern și Consiliul Județean, Maramureșul va deveni un loc în care oamenii se vor întoarce, un loc la fel de prosper, pe cât este de frumos. La alegerile din 6 decembrie, un vot pentru PNL este un vot pentru dezvoltare, pentru bunăstare, pentru maramureșeni!”
PNL Maramures, Cod AEP- 11200025