BREAKING NEWSImportantRecomandate

Gabriel Zetea (PSD): ”Peste 2000 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav din Maramureș sunt umiliți de Guvernul PNL”

Tot mai mulți maramureșeni au ajuns la limita răbdării din cauza indolenței cu care Guvernul Orban privește problemele reale ale României. Doar în Maramureș, peste 2.000 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav nu şi-au luat banii de două – trei luni, iar din cauza faptului că nu sunt plătite contribuţiile la sistemul de sănătate, aceștia nu pot beneficia nici de tratament sau intervenţii sanitare în caz de boală, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților maramureșeni la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie.

Situaţia critică în care se află întregul sistem de asistență social din Maramureș nu interesează deloc Guvernul Orban și nici pe președintele Iohannis, care repetă la televizor, obsesiv, cât de bine gestionează PNL, România. La nivelul judeţului Maramureş, din cele 76 de unităţi administrativ-teritoriale, foarte puţine primării deţin sumele suficiente pentru plata drepturilor salariale ale asistenţilor personali şi a indemnizaţiilor de însoţitor al persoanei cu handicap grav, ceea ce a generat restanţe de luni de zile la plata acestora, cu consecinţe grave asupra calităţii îngrijirii persoanelor cu handicap grav. Imposibilitatea de a asigura aceste drepturi a generat în multe localităţi discuţii aprinse între asistenţii personali şi primari. Este necesar ca, pe viitor, Legea Bugetului de Stat să aibă cuprinse aceste sume pentru întregul an în curs, pentru că ceea ce s-a întâmplat în acest an să nu se mai repete. Nu doar în judeţul Maramureş ci şi la nivel naţional situaţia financiară a întregului domeniu de asistenţă socială este una dezastruoasă.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean Maramureș am atras atenţia, încă din luna decembrie a anului trecut, că se va ajunge în acest an, în incapacitatea de a plăti salariile angajaţilor din DGASPC sau indemnizaţiile însoţitorilor cu handicap. Zeci de mii de oameni la nivel naţional trăiesc azi o dramă, pentru că de câteva luni nu mai au niciun venit. Cum cred guvernanţii de la Bucureşti că pot să supravieţuiască aceste persoane în condiţiile amintite? Am spus, la începutul acestui an, că bugetul judeţului pentru anul 2020 a fost redus cu 30%, iar banii au fost tăiaţi, în principal, de la asistenţa socială. Aceleași tăieri au fost făcute și în bugetele primăriilor, care nu au primit sumele necesare pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav. Din păcate, inconștiența PNL a dublat criza sanitară cu o criză economică”, a arătat Gabriel Zetea, candidatul PSD Maramureș pentru Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie.

Pentru DGASPC Maramureş a existat, pentru anul 2020, o alocare financiară care permitea să fie acoperite salariile şi indemnizaţiile pentru o perioadă de două luni, fără a exista resurse financiare locale pentru diferenţa de bani. Cu toate acestea, sub conducerea lui Gabriel Zetea, Consiliul Județean Maramureș a făcut eforturi substanțiale, lună de lună, pentru ca acești bani să fie achitați. În ceea ce privește asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, suma trebuia să fie asigurată în proporție de 90% de către Guvern, iar diferența de 10% să fie suportată de către primării. Cum aceste fonduri nu au ajuns în conturile primăriile, mii de maramureșeni trăiesc astăzi o adevărată dramă. Mulți nu au primit banii de câteva luni, iar sumele care le-au fost achitate au fost suportate, în cea mai mare parte, din bugetele locale. Primăriile au trebuit să gestioneze însă și criza sanitară, alocând bani unităților sanitare din subordine, pentru că Guvernul PNL nu a alocat nici sumele pentru protecția cadrelor medicale și nici pentru investițiile necesare în sănătate.

”Singura soluţie este ca acest Guvern PNL să înţeleagă că din împrumuturile imense pe care Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice le face constant, o parte din sume ar trebui redistribuite către autorităţile locale. Oamenii protestează deja masiv împotriva incompetenţei acestui guvern penelist care consideră că solidaritatea faţă de cei mai oropsiţi de soartă, respectiv principiul solidaritătii reprezintă doar pomeni. Dragi guvernanţi, coborâţi din birourile luxoase de la Bucureşti şi veniţi să vedeţi cu adevărat problemele cu care oamenii se confruntă zi de zi. Veniți să vedeți cum stau în frig, cu taxele neplătite, cum nu au bani pentru coșul zilnic, cum incompetența voastră afectează familii întregi nu doar din Maramureș ci din întreaga țară. Dați banii pe care Guvernul trebuie să îi aloce și degrevați primarii de aceste datorii care revin guvernanților”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Articol comandat de Partidul Social Democrat Maramureș, cod mandatar financiar 11200020

Te-ar putea interesa si

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE: Poliţiştii de le Prevenire, alături de copiii aflaţi în tabără la Handalu Ilbei

Vasile Dale

In Borsa se promoveaza si Sportul nu doar Scandalurile si Bataile din zona in ultima perioada

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV: Un șofer a ajuns cu mașina într-un stâlp în Mara pe care l-a rupt

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.