Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EPISCOPIA ÎŞI STERGE URMELE: Biserica îi face ”slabi” pe jurnaliști și se roagă ca ”Dumnezeu să ne ierte pentru că nu putem vedea binele”

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a transmis prin intermediul paginii de socializare un comunicat de presă în care explică de ce directorul DSP Maramureş, Rareş Pop, nu a purtat masca de protecţie într-un spaţiu închis.
Mai mult, au publicat mai multe foto în care mai marele DSP poartă mască, însă au şters toate fotografiile postate anterior în care Rareş Pop nu purta masca. De altfel Episcopia recunoaşte greşeala, dar ce nu am înţeles noi este dispariţia fotografiilor “incriminatoare”.

Îi transmitem pe această cale „Dumnezeului Maramureşului” că nu ne sperie ameninţările voalate pe care ni le-a transmis.
Noi vom continua să aducem opiniei publice toate măgăriile pe care face DSP Maramureş.

Comunicatul de presă transmis de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Astăzi, la finalul Sfintei Liturghii, săvârșită în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, cu respectarea tuturor regulilor sanitare și de distanțare fizică, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a arătat prețuire, înaltă apreciere și mulțumire față de eroii vremurilor grele pe care le trăim – medicii și cadrele medicale care activează în Sistemul de Sănătate băimărean, fiind într-un război cu un dușman nevăzut, dar extrem de periculos și ucigaș, virusul SARS-CoV-2 -, conferindu-le în mod solemn, Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman” și Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”, pentru toată activitatea desfășurată în slujba aproapelui, a pacienților care au nevoie de îngrijire și asistență medicală în lupta cu Covid-19.

În lupta cu virusul Covid-19, Biserica și Spitalele din România, au fost Instituțiile care și-au dat mâna pentru alinarea suferințelor sufletești și trupești ale oamenilor, pentru a traversa cu bine această perioadă extrem de dificilă pentru toată lumea.

Regretăm profund faptul că un gest de înaltă apreciere și recunoștință pe care îl face Biserica față de cei ce se s-au luptat și se luptă zi de zi pentru fiecare viață, a devenit o știre negativă de presă!

Dr. Rareș Pop a purtat tot timpul, conform regulilor sanitare, masca, precum se poate vedea din imagini, doar preț de 30 secunde, pentru solemnitatea momentului, a simțit nevoia de a lăsa masca de protecție!

Dumnezeu să ne ierte atunci când suntem slabi și nu putem vedea binele, frumosul, adevărul, omenia și recunoștința, din pricina slăbiciunilor noastre omenești!

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

CITEŞE ŞI

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT