Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV DISPĂRUT ÎN CEHIA: ”Trăiesc! Au vrut să mă omoare, mi-au luat banii și am fugit. Două zile am mers pe jos prin pădure!!!”

Sora tânărului abandonat în parcarea unui hotel de Cehia ne-a contatat telefonic și ne-a declarat că fratele ei, Ivan din Poienile de Sub Munte a fost găsit! Prin intermediul acesteia am reușit să obținem în exclusivitate o declarație a acestuia.

”Eram în mașină cu doi consăteni și șoferul din Repedea. Mi-au pus ceva în băutură și m-am simțit tot mai rău. De câteva ori le-am cerut să oprească pentru că îmi era rău. Mi-am dat seama că nu e ceva în regulă și am fugit.

Au încercat să mă prindă dar nu au reușit. Două zile am mers prin pădure. Am reușit să ajung la o casă și am cerut ajutor. Omul acela m-a salvat. Nu mai aveam baterie la telefon și nu știam cum să anunț. Acum vine fratele meu după mine. Banii mi i-au luat. Aveam 1.200 de euro și mi i-au luat” ne-a spus tânărul.

Sora acestuia a precizat și faptul că Poliția din Cehia a fost alertată de dispariție, la fel și Poliția Maramureș. După ce tânărul va fi luat de fratele lui se vor opri la prima secție de poliție pentru a face plângere penală împotriva șoferului și celorlalți doi consăteni.

vom reveni cu informații despre acest caz cutremurător

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT