BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

FOTO – NU RENUNȚĂ LA PROTEST: Polițiștii au oprit astăzi pentru o oră activitatea. Sindicaliștii îndeamnă să nu se aplice amenzi, ci doar avertismente

Comunicat de presă

#Ziua_2! Și astăzi am oprit activitatea la ora 13:00 pentru o oră. Nu au existat incidente între șefi și colegii care au protestat, nu au existat divergențe între cetățeni și polițiștii care au încetat lucrul și tot mai mulți au înțeles și legalitatea acestei forme de protest, contestată ieri de către unii. În continuare sunt și sceptici și încearcă în stilul lor caracteristic să pună la zid această inițiativă, dar îi așteptăm să se mai documenteze.

Astăzi, polițiștilor din Constanța și Tulcea, care au încetat activitatea li s-au alăturat timid și cei din alte structuri din țară și avem încredere că în fiecare zi, tot mai mulți vor avea curajul să ne urmeze.

#NU_TOLERĂM_PRESIUNI! Și atragem atenția că #VOM_CONTINUA! pentru că, încă așteptăm ca ministrul Bode să fie disponibil să ne asculte și să prezinte Guvernului nemulțumirile noastre. Nu s-a renunțat nici la protestul prin aplicarea avertismentului în locul amenzilor și nici la refuzul executării orelor suplimentare.

În continuare, pe durata protestelor răspundem la apelurile 112 și evenimentele de frontieră. Și dacă apare vreun șef răzvrătit, care se gândește la scaun și îndrăznește să dispună măsuri împotriva polițiștilor care protestează în acest fel, îi amintim că totdeauna scaunul se rupe la un moment dat, dar oamenii îi rămân colegi, iar protestul lor este și pentru ei!

Împreună suntem schimbarea! #decus, #ropol, #sidepol, #unipol, #meridian

Ce spun sindicaliștii?

”În interiorul programului de muncă, poliţistul poate fi obligat de superiori să îndeplinească doar acele activități care sunt date prin lege (…). Acolo unde vi s-a impus de superiori să efectuaţi activităţi cu izvor juridic exclusiv convenţional (cum ar fi diverse protocoale între instituţii, inclusiv privind zona Covid), deci care nu au o bază concretă în lege, sunteţi în drept să refuzați să le efectuați. Potrivit art.23 din HG 991 din 2005 (…) polițistul are datoria să se abțină de la executarea ordinelor și misiunilor vădit ilegale, având obligația de a-și informa de îndată șefii despre aceasta, pe cale ierarhică, atât verbal, cât și prin raport scris” ne-a transmis vicepreședintele Decus România, Ion Tomoiagă.

De menționat este și faptul că patru sindicate din poliție își îndeamnpă membri ca începând de astăzi să aplice doar avertismente. Este vorba despre sindicatele Europol, Decus, Ropol și Diamantul.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV ULTIMĂ ORĂ: Suspecții din Vișeu de Sus au fost reținuți de polițiști pentru 24 ore. Aduși în arest

Vasile Dale

ULTIMA ORĂ: Fetiţă de 6 ani din Repedea, dispărută de acasă. Ea este căutată de poliţişti, jandarmi, voluntari, dar şi de un câine poliţist

Vasile Dale

FOTO, VIDEO: Distracţie în miez de noapte. Mai mulţi tineri au aruncat în Săsar un coş pentru cumpărături – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.