BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

NEBUNIE LA BONTĂIENI: Mașini urmărite de 6 echipaje de poliție și blocate în trafic. Suspecți încătușați (ACTUALIZARE – FOTO)

Polițiști în alertă maximă! Șase echipaje ale poliție au urmărit două autoturisme suspecte pe drumul județean 184 care nu au oprit la semnalele polițiștilor.

Urmărirea a continuat până în localitatea Bontăieni (comuna Șișești) unde polițiștii au făcut un blocaj în trafic și au reușit să îi oprească. Mai multe persoane au fost încătușate.

Deocamdată nu avem prea multe informații despre motivele care au pus pe jar 6 echipaje ale poliției și nici de ce șoferii celor două vehicule nu au oprit la semnalele agenților.

Actualizare – IPJ Maramureş

Aseară, 06 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu cei din Baia Sprie și Groși, în urma activităților operative și de cercetare penală derulate într-un dosar penal, au prins în flagrant, după urmărirea în trafic, trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani din Maramureș.

Aceștia au utilizat trei autoturisme pentru a transporta 99.800 de țigarete (4.990 pachete), în valoare de aproximativ 60.000 lei.

Întreaga cantitate de țigarete și autoturismele în cauză au fost indisponibilizate în vederea dispunerii de măsuri legale.

Față de cele trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore, iar azi, 07 februarie, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.

În cauză se continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor participante la activitatea infracțională și tragerea acestora la răspundere penală.

Te-ar putea interesa si

Topul celor mai potrivite sloturi cu temă de plajă în 2024

Vasile Dale

FOTO/VIDEO: DIN NOU LA DEBLOCĂRI DE UȘI – Sigheteancă găsită moartă de 5 zile în casă. Băimărean căzut în casă preluat de Ambulanță

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV / DJ 171C: ÎN DRUM SPRE NUNTĂ: O tânără din Cupșeni în comă după ce două mașini s-au ciocnit violent. 6 persoane implicate. A fost solicitat elicopterul – actualizare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.