În virtutea dreptului la replică și a invitației dumneavoastră, adresată celor implicați, de a exprima puncte de vedere, vă solicit să publicați cele de mai jos, referitoare la postarea din 03.02.2021 -”ABUZ ÎN SERVICIU? Primarul Mătieș a condiționat eliberarea unor acte cu o declarație notarială că vor recunoaște existența unui drum de acces spre cimitirul din Stejera”.
În primul rând, regret că – așa cum se cuvenea – nu ați cerut din capul locului punctul de vedere al celui acuzat – e drept, punând după acuzație semnul întrebării -, ambele chestiuni nefiind tocmai deontologice.
Trei hărți și un sat întreg recunosc drumul de servitute spre cimitir și doar o familie îl neagă
Ați preferat să marșați doar pe povestea uneia dintre părți, cu o ”atentă” selecție a documentelor prezentate. Și cu exprimări ambigue de tipul ”Mărul discordiei este un drum de acces spre cimitirul din satul Stejera, un drum care ar apărea notat din pix pe o singură hartă”. Nici vorbă ca drumul să fie făcut ”din pix”; nici măcar pe copiile hărților nu apare pix-ul, locul aflat în dispută fiind încercuit cu carioca. Iar drumul nu ”ar apărea”, ci chiar apare pe hărți, încă din secolul al XVIII–lea (pe harta iosefină a Transilvaniei – 1782-1785). Apare notat și în epoca modernă: pe harta din 1975 și pe cea la zi, unde e codificat ca drumul de servitute DE 2401 D.S.169. Și nu este vorba de a ”recunoaște existența unui drum de acces spre cimitirul din Stejera”; el există de sute de ani, trebuie doar să nu fie împiedicată circulația pe el.
Parohia ortodoxă și cel puțin 75 de locuitori din Stejera (mă refer doar la cei care au și semnat o petiție) cer păstrarea drumului de servitute spre cimitir. O singură familie se opune.
Și drepturile și obligațiile trebuie respectate
E stipulat în Codul Civil că proprietarul terenului pe care se află un drum de servitute are dreptul de ”a-și exercita dreptul de proprietate, cu excepția celor interzise prin servitute”, dar și obligația de a permite exercitarea dreptului de servitute și a nota acest drept în cartea funciară. Această ultimă obligație nu a fost respectată de familia menționată la intabulare. Iar acum presează pentru a i se elibera un certificat de atestare a edificării construcției care, practic, să vină ca o confirmare a intabulării; una pe care, în mod elegant, am numit-o ”defectuoasă” (a se verifica ”Declarația aut. sub nr. 1075 din 17.07.2017, emisă de notarul public…”). Proprietarul terenului mai are și obligația să se abțină de la orice act care limitează ori împiedică exercițiul servituții. El nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituții în alt loc. Dacă are un interes serios și legitim, proprietarul va putea schimba locul prin care se exercită servitutea, în măsura în care exercitarea servituții rămâne la fel de comodă pentru utilizatori.
Scurtă cronologie
Vă pun la dispoziție o scurtă cronologie a situației (cu documentele aferente, pe care vă rog să le inserați într-o galerie de imagini), situație pe care ați fi aflat-o de la început, dacă ați fi fost interesați de situația reală și ați fi contactat și celaltă parte despre care scrieți.
Secolul trecut. Între Consiliul Parohial Stejera și Trif Ioan (bunicul lui Măguță Ioan) se încheie un legământ, prin care se convine ca drumul de servitute să nu mai treacă prin spatele casei, ci prin curte. Documentul a fost păstrat în registrul parohial al bisericii din Iadăra.
1944. Biserica din Iadăra arde, odată cu convenția scrisă, dar mai trăiesc martori care o confirmă (vezi documentul atașat). Însă pentru atestarea drumului de servitute nu e neapărat nevoie de documente, căci o face uzucapiunea ”din vremuri străvechi”.
Mai 2017. Parohia Ortodoxă Stejera informează primăria despre limitările apărute la accesul la drumul spre cimitir ● Primarul acționează și o roagă pe Elvira Măguță să nu mai obstrucționeze accesul, argumentând cu planul de încadrare în zonă, care atestă drumul de servitute.
Iulie 2017. Elvira Măguță solicită certificat de atestare a edificării construcției ● La primărie este depusă o petiție – semnată de 75 de locuitori din Stejera care nu sunt de acord cu închiderea drumului de servitute – petiție prin care cer primarului să nu elibereze documentul solicitat ● Primarul mediază diferendumul, sugerând o soluție amiabilă, fără a se apela la instanțe ● Apoi, vreme de doi ani se așterne liniștea, ceea ce conduce la percepția că părțile implicate au căzut de acord.
August 2017. OCPI Maramureș soluționează dosarul de intabulare depus de Elvira Măguță, care ”omite” să menționeze că pe proprietatea sa trece drumul de servitute spre cimitir, DE 2401 D.S.169
Ianuarie 2019. Elvira Măguță solicită – și obține – certificatul de atestare fiscală, o dovadă că administrația locală e promptă în toate situațiile care nu sunt litigioase.
Aprilie 2019. Elvira Măguță revine cu cererea de eliberare a unui certificat de atestare a edificării construcției. Coincidența face ca solicitarea să apară în luna în care vecina Rodica Cornelia Coroian a intentat proces ”pârâților Elvira Măguță, Vasile Gheorghe Măguță și Dorina Otilia Veber”, exact pe tema încălcării dreptului la servitute. Dosarul 5255/182/2019 e pe rol și are termen în 16 martie ● În diferendumul dintre locuitorii din Stejera și o singură familie, primarul reiterează soluția dialogului amiabil, concretizat într-o minută în care să se recunoască fără dubiu accesul pietonal pe drumul de servitute publică spre cimitir, DE 2401 D.S.169. De la deschiderea procesului menționat, decizia nu mai aparține administrației locale, ci instanței de judecată.
Presiuni asupra Poliției și Parchetului?
(Înainte de a continua, precizez că mi-am permis acest intertitlu, prin imitarea manierei interogative folosită de dumneavoastră la a intitularea postării la care fac referire).
Elvira Măguță a reclamat la poliție că primarul ar fi făcut abuz în serviciu. Cele de mai sus reprezintă doar o parte dintre argumentele care pot explica de ce ”Parchetul doarme, poliția la fel”, cum sună generalizanta dumneavoastră afirmație, menită a pune presiune pe aceste instituții. La fel cum cei cărora le plângeți de milă în articolul invocat, precum și cei care îi mână în luptă, pun presiune pe oamenii din Stejera, lăudându-se în comună că au găsit oameni în poliție și parchet care îl vor înfunda pe Mătieș. Nu dau numele vehiculate, fiindcă ar fi nedrept să arunc o nemeritată umbră asupra lor și a instituțiilor pe care le reprezintă.
Mă voi referi și la imaginea cu un tort, alipită de fotografia mea, chiar dacă care nu are legătură cu subiectul. Dar dacă tot ați utilizat-o, ar fi fost corect să reproduceți captura de ecran, care ar fi arătat că postarea e preluată de pe grupul ”Mireșu-Mare Necenzurat” (singurul unde a apărut vremelnic), coordonat de un candidat învins în alegerile pentru primăria Mireșu Mare. Ca să vă citez, ”comentariile sunt de prisos”.
În final, vă invit la o documentare la fața locului, de față cu sătenii din Stejera, poate reușiți să-i convingeți că istoria, documentele de arhivă și interesul public nu mai au azi nicio valoare.
Ioan Mătieș, Primarul comunei Mireșu Mare
