În premieră pentru România, complexul montan Turist Șuior a găzduit sâmbătă o competiție de handbal pe zăpadă, după reguli de handbal pe nisip, cu participarea a 9 echipe din țară. Trofeele primei ediții a Baia Mare Snow Handball Challenge au fost câștigate de echipele băimărene HC Illusion, la masculin, și M Power, la feminin.
Prima ediție a Baia Mare Snow Handball Challenge și-a desemnat campionii, sâmbătă, în complexul montan Turist Șuior, la -13 grade.
Patru echipe feminine și cinci masculine, din Baia Mare, Arad și Timișoara, s-au întrecut la prima ediție a competiției. Handbalul pe zăpadă s-au jucat după aceleași reguli ca și cele de la handbalul pe nisip. Evenimentul s-a dorit o continuare a celor 4 turnee de handbal pe plajă organizate din 2016, în Baia Mare de echipa condusă de Tudor Marta, fost handbalist și campion național cu Minaur Baia Mare.
Acesta a declarat că cele 4 ediții de Baia Mare Beach Handball Challenge organizate în centrul orașului, l-au convins să organizeze un eveniment și pe timp de iarnă.
Ne-am mobilizat și am trecut de la evenimente organizate pe la +30 grade, pe nisip, la unul desfășurat la -13 grade, pe zăpadă, având drept exemplu competiții similare organizate în străinătate. Situația complexă, determinată de pandemie, ne-a făcut să ne refugiem în inima munților. Echipele au fost extrem interesate și asta ne determină să ne gândim cu curaj și la ediția a doua de handbal pe zapadă. Am reușit să îndeplinim cerințele necesare pentru desfășurarea unei competiții sportive în această perioadă, ceea ne bucură cel mai mult.” a mai declarat organizatorul, în premieră pentru România, în 2019, a unui campionat european de handbal pe plajă.
La masculin, competiția a fost câștigată de băimărenii de la HC Illusion. Aceștia au învins dramatic în finală, după aruncări de departajare, pe Golden Boys Merasport. pe locul trei s-au situat Silver Boys, care au învins în finala mică pe CS Inoan Arad.
„Am venit la această competiție cu intenția de a câstiga, dar și ca să ne simțim bine. Eram obișnuiți pe nisip și eram curioși să vedem cum e pe zăpadă. Ne-a făcut plăcere să putem participa la un astfel de eveniment. Cel mai mult ne-a plăcut atmosfera. Consider că munca în echipă și felul in care am tratat meciurile, mai ales finala contra celor de la Golden Boys, au fost punctele noastre forte și ne-au adus victoria.” a declarat la final, Adrian Maroșan, căpitanul de echipă al HC Illusion.
M Power Baia Mare a câștigat competiția feminină, la această primă ediție. Acestea au trecut fără probleme în finală, de o altă echipă băimăreană, All Stars. CS Leu Giarmata, a câștigat finala mică, trecând cu 2-0 de CS Inoan Arad.
M Power Baia Mare este alcătuită în parte din handbalistele vicecampioane naționale la handbal pe plajă, în 2019, cu CS Marta Baia Mare.
„Fetele noastre au demonstrat că sunt imbatabile și pe nisip, și pe zăpadă. Mă bucur și le felicit. Și pe ele și pe toți care au participat și care au rezistat frigului, din dragoste pentru acest sport frumos ” a declarat antrenoarea echipei, Ioana Marta.
Organizatorii au reușit să îndeplinească condițiile necesare pentru organizarea unui astfel de eveniment sportiv în perioadă de pandemie, toți cei aproximativ 60 de sportivi fiind testați anterior turneului. Întreaga desfășurare a turneului s-a făcut sub atenta observație a jandarmerie, prezentă la eveniment, pentru a se asigura de respectarea tuturor rigorilor impuse de actuala situație.
Credit foto: Ovidiu Dragomir/OvyDrag Sportography