Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Brian Cristian, deputat USRPLUS de Maramureș: “Suntem pe drumul cel bun. Am reușit să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor!”

O parte din actul de justiție socială așteptat de cea mai mare parte din societatea românească s-a înfăptuit în urmă cu puțin timp: pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate!

Plenul reunit al Camerei și Senatului a votat pentru abrogarea privilegiilor acordate parlamentarilor. Astfel, una dintre cele mai mari inechități din România a dispărut.

Referitor la eliminarea pensiilor speciale oferite parlamentarilor, deputatul Brian Cristian punctează, pe pagina personală, despre încercarea PSD-ului de a-și spăla imaginea:

“Chiar dacă opoziția încearcă acum să își spele imaginea și să își asume ceea ce își doresc milioanele de români care ne-au trimis în Parlament cu acest scop, e bine să ne reamintim că noi cerem încă din 2016 eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor.

Dacă PSD și-ar fi dorit să elimine pensiile speciale, acest lucru s-ar fi întâmplat în urmă cu mulți ani. Singurii care au arătat că își doresc să renunțe la pensiile speciale sunt colegii mei din Alianța USR PLUS. Dacă vă amintiți, aceștia și-au dat demisia înainte de finalizarea mandatelor de parlamentari tocmai pentru a nu beneficia de aceste privilegii.”

Într-adevăr, logica PSD-ului face parte din același fir narativ cu care și-a doborât propriile guverne în anii anteriori. Azi, în Parlament, povestea s-a repetat: psd-iștii au ajutat la eliminarea unor privilegii pe care tot ei le-au dăruit senatorilor și parlamentarilor.

Obiectivul asumat de USRPLUS a fost îndeplinit după mulți ani de luptă cu vechiul sistem, iar coaliția de guvernare va continua demersurile pentru a elimina toate tipurile de pensii speciale din România:

“Mă simt onorat să iau parte la acest moment istoric și mă bucur că a dispărut una dintre cele mai mari inechități din societatea românească. Legile trebuie făcute pentru cetățeni, nu pentru privilegiați. Eu voi continua să votez modificările legislative care vor readuce un cadru de normalitate în această țară.”, ne transmite deputatul Brian Cristian.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT