Important

LICEUL TEORETIC „EMIL RACOVIȚĂ”: Relații sănătoase vs. Relații toxice – proiect de prevenire a violenței domestice

Ieri, polițiștii de prevenire au desfășurat prima activitate din cadrul proiectului educațional de prevenire a violenței domestice și a agresiunilor de natură sexuală, intitulat Relații sănătoase vs. Relații toxice. Proiectul se derulează în parteneriat cu Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, beneficiarii fiind elevii acestui liceu.


Probabil unii se vor întreba de ce un astfel de proiect în școli și nu în diferite instituții cu personal preponderant feminin. Răspunsul este pentru că acești tineri sunt la vârsta la care experimentează primele relații, iar interesul nostru e să încercăm să schimbăm unele tipare sociale, în care toleranța față de violență este una crescută, astfel încât generațiile care urmează să privească relațiile din altă perspectivă, una mai asumată.
În derularea acestui proiect elevii vor beneficia de doi specialiști, polițistul de prevenire și psihologul unității de învățământ. Polițistul va aborda perspectiva legislativă (formele violenței domestice, ordinul de protecție provizoriu, instituțiile care oferă sprijin victimelor, dar și agresorilor), iar psihologul pe cea psihologică (autocunoaștere, modalități de gestionare a conflictelor, dinamica dintr-un cuplu, etc.).

Astfel elevii vor fi capabili pe de o parte să identifice comportamentele abuzive, vor ști ce drepturi au și cum îi apără legea, în cazul în care sunt victime ale violenței domestice și de asemenea vor ști consecințele penale în cazul în care adoptă comportamente violente. Pe de altă parte vor reuși să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să-și identifice anumite reacții și vor învăța cum să și le gestioneze pentru a trăi în armonie cu ei înșiși și cu cei din jur.

Te-ar putea interesa si

Trei operațiuni de salvare pentru salvamontiștii maramureșeni: Doi turiști dispăruți, trei ucraineni rătăciți

Redactie

Deputatul PNL Ionel Ovidiu Bogdan: ”Banii publici nu trebuie să aibă culoare politică, nu sunt ai PSD sau ai altor partide politice”

Vasile Dale

PREJUDICIU RECUPERAT: Motofierăstraie de 7.400 de furate la Seini

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.