BREAKING NEWSEvenimentTara Chioarului

Ioan Mătieș, primar Mireșu Mare: consilierii PMP nu vor INVESTIȚIA Aqua Park. Au dat dovadă de AGRESIVITATE cu URLETE și ȚIPETE (comunicat)

Oameni buni,

Vineri am avut o mostră de ce e mai urât în politica românească: demagogie, propagandă, incitarea oamenilor, minciună, lipsă de scrupule, scandal.

La şedinţa de consiliu local cei de la PMP au cerut să votăm că nu suntem de acord cu studiul de oportunitate pentru investiţia Aqua Park. Deși normal era să avem un dialog civilizat, cei din PMP au dat dovadă de agresivitate prin întreruperea celorlalţi consilieri, cu urlete şi ţipete – demagogie şi scandal!

La şedinţă au fost prezenţi şi un grup de cetăţeni din Lucăceşti. Oamenii au fost incitaţi cu minciuni sfruntate, cum că aş avea interese personale, că aş beneficia, chipurile, de pe urma acelei concesionări.

– Concret, pe subiectul Aqua Park, noi am dat deja răspuns oamenilor. Am luat act de poziţia lor. Sperăm ca investitorul să rămână totuşi în comuna noastră!

– În ce priveşte scandalul celor de la PMP, consilierii locali de la celelalte partide au dat dovadă de fermitate şi calm faţă de aceste manifestări extremiste şi, pe fond, primitive.

– Invit pe toţi cetăţenii comunei noastre, să nu ne pierdem energia în politica de scandal, de ură şi dezbinare, promovată de grupuri cu interese ascunse.

– Să alegem calea dialogului civilizat şi a dezvoltării, NU pe cea a politicii de mahala şi a vrajbei

-Închei cu un mesaj către adversarii mei politici de la PMP: voi continua să lupt pentru valorile mele, pentru ceea ce cred că este mai bine pentru comunitatea noastră.

Prin voinţa oamenilor am fost ales primar al comunei Mireşu Mare.

Nu voi înşela încrederea acordată, nu mă voi lăsa intimidat de profeţii mincinoşi.

Ing. Ioan Mătieș, primar comuna Mireșu Mare

Te-ar putea interesa si

TRAGEDIE LA COSTENI: Un bărbat de 54 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul

Redactie

VACANŢĂ ÎN MARAMUREŞ: Turiştii, aşteptaţi cu pachete de cazare cu până la 20% mai ieftine

Redactie

Video: Doi tineri cu cagule au spart magazine din Bârsana şi Copalnic. Urmăriţi de poliţie au intrat cu maşina într-un stâlp

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.