Ieri, 17 martie, în jurul orei 12.00, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 18 în fața Școli Gimnaziale Berbești a avut loc un accident rutier.
La fața locului polițiștii au identificat patru autoturisme care prezentau avarii în urma intrării în coliziune.
Polițiștii au identificat conducătorii auto ca fiind trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 68 de ani și o tânără de 19 ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto care a fost transportată la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în toate cazurile, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Sancțiuni în valoare de aproape 60.000 de lei aplicate ieri de polițiștii Serviciului Rutier
Având în vedere evenimentele rutiere cu consecinţe grave produse în ultima perioadă, precum și faptul că viteza, sub cele două forme excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, constituie principala cauză generatoare de accidente grave la nivel județean, pentru combaterea acesteia polițiștii Serviciului Rutier au efectuat o acțiune ieri, 17 martie, în intervalul orar 12.00-17.00, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.
Aceasta a avut loc pe D.N. 1 C Baia Mare-Ilba și Baia Mare-Satulung.
În cadrul acțiunii polițiștii au verificat 93 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, din care 54 pentru viteză.
Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 15 permise de conducere, din care 10 pentru viteză și retragerea a două certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate de polițiști a fost de 58.145 de lei.