Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 31.03.2021, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului F.I. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
La data de 30.03.2021 faţă de inculpatul F.I. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul F.I., care nu are antecedente penale, la data de 30.03.2021, în jurul orei 19:00, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, județ Maramureş având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (3,54 g/l alcool pur în sânge).
La data de 31.03.2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
CITEȘTE ȘI:
1 mesaj
„..activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie..” – exista o posibilitate ca sa fie scos nevinovat sa inteleg :)). O fi vreo portita prin care sa-i poata da doar avertisment sau cum? Aparatura folosita la stabilirea alcoolemiei nu avea ITP-ul? A varsat careva alcool in mostra de sange testata? S-a produs o extorsiune a degajamentului.. in momentul efectuarii testelor? Cate-un pic pic pic…