Eveniment

VIZITĂ DE LUCRU: Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a aflat în Maramureș

Joi, 8 aprilie și vineri, 9 aprilie, președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a aflat în Maramureș, alături de lideri importanți ai conducerii executive centrale a Partidului Social-Democrat.

A fost atât o vizită cu caracter politic, cât și o vizită de lucru la una dintre cele mai mari firme din România care confecționează măști și materiale de protecție împotriva COVID-19. În Maramureș, alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu s-au aflat prim-vicepreședintele PSD, senatorul Gabriela Firea, secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, președintele Consiliului Național al PSD, senatorul Vasile Dîncu, europarlamentarii PSD, Mihai Tudose și Victor Negrescu.

În după-amiaza zilei de joi, 8 aprilie, delegația din care au făcut parte și parlamentari din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Bihor, Sălaj și Cluj, dar și Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița s-au deplasat la firma Taparo din Târgu Lăpuș. Marcel Ciolacu, președintele PSD a subliniat faptul că s-a întâlnit cu reprezentanții Taparo în urmă cu câteva săptămâni, în București, când a avut o ședință cu agenți economici specializați în confecțioarea de materiale de protecție. În timpul discuțiilor a aflat că atât fostul Guvern PNL, cât și actualul Guvern PNL-USR au refuzat să achiziționeze măștile produse în plan local, iar majoritatea produselor pleacă spre export, așa cum se întâmplă și cu materialele realizate la Taparo.

La finalul vizitei din Târgu Lăpuș, conducerea executivă centrală a PSD a organizat în Ungureni, comuna Cupșeni, ședința regională a PSD, la care au participat și reprezentanții organizațiilor județene din Regiunea de Nord-Vest. Ședința a fost una care s-a întins pe parcursul a mai multe ore, timp în care toți cei prezenți au analizat modul dezastruos în care PNL alături de USR înțeleg să conducă destinele României. Concluzia unanimă a fost aceea că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar reprezentanții PNL și URS sunt preocupați doar de tunurile financiare pe care le pot da și prea puțin de problemele reale ale românilor.

Vineri, 9 aprilie a avut loc o nouă ședință politică, de această dată cu reprezentanții din Maramureș, fiind organizat Comitetul Executiv Județean al PSD la care au participat parlamentari, primari și consilierii județeni. La fel ca în seara zilei de joi, toți cei prezenți au putut să prezinte, în fața conducerii centrale a PSD, problemele cu care se confruntă la nivelul comunităților pe care le reprezintă, cea mai apăsătoare fiind lipsa finanțărilor din partea PNL-USR pentru continuarea proiectelor locale.

Din Cupșeni, președintele PSD Marcel Ciolacu și delegația oficială care l-a însoțit în această vizită în Maramureș s-au deplasat spre Baia Mare, unde a fost organizată o conferință de presă la sediul județean al social-democraților. Liderul central al PSD a prezentat, pe scurt, vizita realizată la Taparo și a lansat, din Baia Mare, proiectul legislativ prin care se dorește introducerea ”criteriului verde” care va veni în sprijinul producătorilor locali. ”Dorim să promovăm o inițiativă legislativă la nivelul Parlamentului României care prevede ca, pe lângă criteriile de calitate și preț, să introducem în legislație și acest criteriu verde, iar producătorul cel mai apropiat de beneficiar să primească un punctaj suplimentar”, a precizat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Președintele central al PSD a fost întrebat în cadrul conferinței de presă dacă parlamentarii social-democrați vor depune moțiune simplă împotriva ministrului Muncii, Raluca Turcan. Întrebarea a venit în contextul în care Turcan a declarat că nu va fi o nouă lege referitoare la pensiile de urmaș care se acordă rudelor cadrelor medicale decedate în urma infectării cu COVID-19, ci doar un nou obiect care să o facă aplicabilă pe cea existentă. Marcel Ciolacu a replicat că în România avem doi miniștri atipici. Este vorba despre Vlad Voiculescu (USR), ministrul Sănătătii care nu știe ce a semnat și nu știu nici românii cum își pot înmormânta morții și o avem pe Raluca Turcan (PNL), care nu știe ce a votat. ”Legea trebuie pusă în aplicare. Treaba Parlamentului este să legifereze. Treaba executivului este să pună în aplicare legile promulgate de președinte și legiferate de către Parlament. Categoric vom depune o moțiune de cenzură simplă”, a subliniat Marcel Ciolacu, președinte PSD.

Ultima oprire a delegației centrale a PSD în Maramureș a fost în orașul Seini, unde primarul Gabriela Tulbure și consilierii locali ai PSD Seini au prezentat proiectele mari ale comunității, care au nevoie urgentă de finanțare. Vizita oficialilor social-democrați în județul nostru s-a încheiat vineri după-masa, președintele PSD, Marcel Ciolacu arătându-se mulțumit de toate întâlnirile pe care conducerea executivă centrală a partidului le-a avut în Maramureș.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: DUPĂ MOISEI, o altă familie FERNEZIU (BAIA MARE) și-a înmormântat mama cu alai sub ochii polițiștilor (galerie foto)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO CAMERĂ SUPRAVEGHERE: Noi vă spunem ce NU NE SPUNE POLIȚIA! Filmul complet al cumplitului accident de la Borșa

Vasile Dale

FOTO: Nereguli constatate la Kaufland. S-a lăsat cu amenzi

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.