Știri EXCLUSIVE

De interes

VIDEO/FOTO: Cinci victime într-un grav accident la Sighetu Marmaţiei. Trei mașini implicate (actualizare)

Accident deosebit de grav pe DN 18, la Sighetu Marmaţirei, pe strada Făget. În urma unui impact între două maşini au rezultat cinci persoane rănite.

Din cauza impactului puternic unul dintre autoturisme au ajuns în şanţ. La faţa locului au ajuns echipaje de poliţie si se îndreaptă echipaje medicale.

Actualizare – IPJ MARAMUREŞ

Azi, 30 aprilie, la ora 15.10, polițiștii rutieri din Sighetu Marmației au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe D.N. 18, strada Făget.

La fața locului polițiștii au constatat că un bărbat de 47 ani din Borșa, aflat la volanul unui autoturism a intrat în coliziune cu alte două autovehicule, conduse de doi bărbați de 49 și 45 ani din Vadu Izei și Bârsana.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a doi conducători auto și o pasageră de 14 ani, aflată pe bancheta din spate în unul dintre autoturisme.

Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în toate cele trei cazuri. Ulterior, le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Circulația rutieră a fost blocată aproximativ o oră în vederea efectuării de polițiști a cercetării la fața locului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT