BREAKING NEWSEveniment

ARESTAȚI PREVENTIV – Doi sătmăreni au furat o mașină din Baia Mare și i-au pus numere de Franța

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Satu Mare, la domiciliile a doi tineri bănuiți de comiterea unui furt calificat de auto.

În urma verificărilor polițiștii au stabilit faptul că tinerii de 22 respectiv 30 de ani din Satu Mare, s-au deplasat în data de 12 mai a.c., din Satu Mare spre locația din Baia Mare, unde se afla parcat autoturismul în cauză.

Tânărul de 22 de ani a pornit autoturismul şi l-a condus până în municipiul Satu Mare, avându-l antemergător pe tânărul de 30 de ani și mergând pe o rută diferită faţă de cea pe care au venit.

La scurt timp după sustragerea autoturismului, cei doi au montat pe autoturism plăcuţe cu numere de înmatriculare specifice statului francez.   

Faţă de aceştia a fost dispusă continuarea urmăririi penale şi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Aceștia au fost depuşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureş, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.

Ieri, 10 iunie, judecătoria Baia Mare a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 zile pe numele a doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ce spune instanța

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 1431/P/2021, din data de 10.06.2021 şi în consecinţă, În temeiul art. art. 202 alin.1 şi 3, art. 223 alin.1 lit. d, art. 223 alin. 2, art. 224 Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului IUHAS EMANUEL, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d C.pen.; punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (cu număr fals), prev. de art. 334 alin. 2 C.pen.; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 10 iunie 2021 până în 09 iulie 2021 inclusiv. În temeiul art. art. 202 alin.1 şi 3, art. 223 alin. 2, art. 224 Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului HARKAI NORBERT ADRIAN, sub acuzaţia de comitere a infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d C.pen, pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 10 iunie 2021 până în 09 iulie 2021 inclusiv. Respinge solicitarea inculpaţilor Iuhas Emanuel şi Harkai Norbert Adrian, prin apărător, de a se lua măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive pe o durată de 20 de zile.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE 2 – EXCLUSIVITATE: Haos la Serviciul Poliției Rutiere Maramureș. 9 polițiști săltați de DGA. Acuzații de luare de mită în mod repetat

Redactie

ÎN MARAMUREŞ: Vaci diagnosticate cu tuberculoză şi trimise la abator. Urmează controale și la oi și capre

Redactie

FOTO: Au băgat frezele pe DN 18 în pasul Prislop și Gutâi. Imagini senzaţionale cu nămeţi mai mari decât maşinile de intervenţie

Redactie

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.