Anul 2020 este al 31-lea an în care se înregistrează un declin demografic, al 31-lea an în care numărul morților a fost mai mare decât numărul noilor născuți. Natalitatea scade, România îmbătrânește și peste câteva decenii ne vom confrunta cu o serioasă problemă economică. Rapoartele statistice arată că până în 2050, populația României va fi de doar circa 15 milioane, din care o treime vor fi pensionari, dacă nu luăm urgent măsuri concrete!
„România educată” a președintelui Iohannis a rămas doar o poveste care acum nu valorează nici măcar cât hârtia pe care a fost scrisă, proiectul nefiind niciodată dezvoltat deși liderul de la Cotroceni este deja la al doilea mandat.
Proiectul legislativ, privind sprijinirea familiilor cu copii, este o primă inițiativă a PSD, un prim set de măsuri, dintr-un Proiect mult mai amplu de stimulare a natalității”
Natalitatea în România trebuie încurajată nu doar prin prelungirea concediului de maternitate sau cuantumul alocației pentru copii. PSD pune accentul pe servicii educaționale și de sănătate, prin dezvoltarea unei infrastructuri solide de servicii: creșe moderne, grădinițe, școli și atferschool-uri, servicii de sănătate adecvate.
PSD a pregătit și va promova un proiect de lege pentru sprijinirea familiilor cu copii. Este primul pas dintr-un amplu program menit să determine creșterea natalității. În acest demers vital pentru România PSD s-a consultat și va colabora strâns cu organisme internaționale precum UNICEF, dar și cu cele mai reprezentative organizații din domeniu ale societății civile.