Se pare că iarăşi avem o zi a accidentelor. Cu puţin timp în urmă un accident rutier a avut loc la staţia de autobuz din zona Vivo Mall din Baia Mare, transmit reprezentanţii ISU Maramureş. Doi pietoni care se aflau în staţie au fost loviţi din plin de un BMW al cărei şofer se pare că a pierdut controlul volanului.
La faţa locului intervine Detasamentul Baia Mare cu două echipaje SMURD şi echipaje de poliţie.
Ambele victime sunt în stare critică, una dintre victime se pare că are piciorul amputat.
ACTUALIZARE 1
Cele două victime, o femeie de 20 ani (amputaţie membru inferior stîng) şi un bărbat de 23 ani (fractura deschisa membru inferior drept), ambele conştiente, au fost preluate si transportate de UPU.
ACTUALIZARE 2
Șoferul în vârstă de 20 ani, din Buciumi (Maramureș) a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Acesta a mai fost implicat într-un alt accident rutier produs pe DN1C în Buciumi. Atunci trei autoturisme au fost avariate.
ACTUALIZARE 3 – IPJ MARAMUREŞ
În seara de sâmbătă, în jurul orei 20.09, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Decebal din municipiu.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că, un tânăr de 20 ani din Buciumi, aflat la volanul unui autoturism pe Bulevardul Decebal dinspre strada Victoriei, a surprins și accidentat doi tineri în vârstă de 23 și 20 ani, aflați în stația de autobuz.
Victimele au fost transportate la spital de către două echipaje SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatului etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
CITEȘTE ȘI:
1 mesaj
Permise obtinute in Baia Mare . La noi in Poiana Codrului o gramada de rromi (tigani )cu 3-4 clase,si care nu stiu sa scrie si sa citeasaca, au permise auto obtinute in Baia Mare ,desi noi santem in judetul Satu Mare.Deoarece ne pun viata si siguranta in pericol in fiecare zi prin stilul agresiv de a conduce poate se sezizeaza cineva si verifica daca au obtinut legal permisele.