Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV VIDEO: Cei doi tineri spulberați de tânărul din Buciumi sunt soț și soție. Piciorul stâng al femeii a fost amputat în urma impactului violent. Află cum s-a produs nenorocirea

Revenim cu informații șocante referitoare la nenorocirea petrecută în această seară în zona mall-ului VIVO din Baia Mare. Cele două victime sunt soț și soție. Amândoi așteptau autobuzul în stația de lângă mall.

Șoferul în vârstă de 20 ani (din Buciumi) circula cu viteză (confirmă sursele noastre din poliție) pe strada Victoriei din Baia Mare. Ajuns în intersecția cu bd Decebal acesta ar fi virat stânga deși viteza ar fi fost excesivă. Atunci ar fi pierdut controlul volanului și a intrat direct în stația de autobuz.

Cele două victime, o femeie de 20 ani (amputaţie membru inferior stîng) şi un bărbat de 23 ani (fractura deschisa membru inferior drept), au fost preluate si transportate de UPU. Cei doi sunt soț și soție.

Pe numele șoferului a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare gravă din culpă.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

În seara de sâmbătă, în jurul orei 20.09, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Decebal din municipiu.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat că, un tânăr de 20 ani din Buciumi, aflat la volanul unui autoturism pe Bulevardul Decebal dinspre strada Victoriei, a surprins și accidentat doi tineri în vârstă de 23 și 20 ani, aflați în stația de autobuz.

Victimele au fost transportate la spital de către două echipaje SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatului etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost condus la spital, unde i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT