Eveniment

ZILNIC: Polițiștii maramureșeni intervin la accidente rutiere și constată infracțiuni la regimul rutier

Azi-noapte, în jurul orei 01.00, polițiștii Biroului de Ordine au observat în trafic pe strada Victor Babeș din municipiu un autoturism, având direcția de deplasare înspre strada Ion Luca Caragiale, fără a avea în funcțiune luminile de întâlnire, fapt pentru care polițiștii au procedat la oprirea autoturismului.
Conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea până într-o parcare situată pe strada Victor Babeș, unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, provocându-i avarii în zona frontală.
Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, respectiv un bărbat de 37 de ani din Baia Mare, care, în urma testării cu aparatul etilotest, a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii băimăreni au constat faptul că autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani nu deține asigurare RCA valabilă, fapt pentru care polițiștii l-au sancționat contravențional și au ridicat plăcuțele cu numărul de înmatriculare a autovehiculului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.

*****

Un alt eveniment rutier la care au intervenit ieri polițiștii din Sighetu Marmației în jurul orei 13.00 a ajuns de la un accident rutier cu victimă, la constatarea de către polițiști a înca două infracțiuni rutiere.
În fapt, un bărbat de 51 de ani din Sighetu Marmației a condus un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor și remorcă, fără a avea montate numere de înregistrare, iar la intersecția cu strada Dorobanți, efectuând un viraj la dreapta, remorca s-a răsturnat.
Un bărbat de 54 de ani din Sighetu Marmației, care se afla în remorcă, a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul tractorului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, recoltându-i-se două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*****

Conduceri sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, dar au identificat polițiștii și un conducător auto care a condus fără a deține permis de conducere?

DA! Ieri, la ora 23.10, polițiștii din Vișeu de Sus l-au depistat în trafic pe un tânăr de 22 de ani din Moisei, care a condus un autoturism pe strada 9 Mai și 1 Mai din oraș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul conducător auto figurează cu permisul de conducere reținut.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Te-ar putea interesa si

DEMISII LA VARFUL SINDICATULUI DIAMANTUL ROMANIA. MOTIVUL – POLITISTII PENSIONARI VOR REPREZENTA SINDICATUL LA DISCUTIILE CU MAI

Vasile Dale

ULTIMĂ ORĂ: Cherecheș pleacă la PUȘCĂRIE. 5 ani cu executare

Vasile Dale

INFORMAȚIE OFICIALĂ: Cinci cadre medicale din Maramureș sunt în izolare la domiciliu

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.