WWF România – filiala Maramureș a organizat tabăra internatională „Explorarea conectivității în Maramureș”, eveniment realizat în cadrul proiectului „Granițe deschise pentru fauna sălbatică din Carpați”, care își propune identificarea și securizarea rețelei de coridoare ecologice transfrontaliere și a carnivorelor mari din Ungaria, Slovacia, România și Ucraina.
Tabăra a avut loc în perioada 6 – 8 septembrie 2021, în apropierea ariei naturale protejate Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuț, participanții fiind din România, Slovacia și Ucraina. Scopul taberei a fost conectarea cu natura dar și creșterea gradului de conștientizare a tinerilor cu privire la importanța carnivorelor mari în scopul asigurării echilibrului întregului sistem ecologic. Timp de 3 zile ei au avut ocazia să descopere felul în care trăiesc carnivorele mari și modul în care ele influențează întregul lanț trofic din Carpați. Întreaga activitate din tabără a fost construită în jurul unui ghid educational dezvoltat de către partenerii din proiect, numit „Ghid pentru explorarea conectivității în regiunea noastră Maramures”. Ghidul este destinat elevilor din clasele VII – X și este un instrument util de învățare experențială prin analiză, inițiativă și imersiune.
„Ghidul pentru explorarea conectivității în regiunea noastră Maramures”, îi invită pe tineri să cunoască natura fascinantă din Ecoregiunea Carpatică, speciile cheie – ursul, lupul și râsul – dar și să înțeleagă importanța conectivității ecologice. Ghidul include o serie de ateliere de educație experențială unde tinerii vor învăța:
– valorile și amenințările la adresa naturii, importanța conectivității ecologice și a carnivorelor mari;
– să dezvolte abilități pentru a deveni activi în a proteja natura;
– să dezvolte empatie față de natură și să devină cetățeni activi pentru mediu;
Sperăm ca această tabără și acest ghid să îi inspire pe tineri să ia, alături de noi, măsuri de conservare a biodiversității din Carpați.
„Granițe deschise pentru fauna sălbatică din Carpați” a început pe 1 octombrie 2019 și este finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria – Slovacia-Romania – Ucraina ENI 2014-2020, pe o perioadă de 30 de luni. WWF România – filiala Maramureș, împreună cu partenerii de proiect din Ucraina (Organizaţia RakhivEcoTur), Ungaria (Parcul Național Aggtelek) și Slovacia (SOS BirdLife) vor contribui la protecția biodiversității din Ecoregiunea Carpatică prin îmbunătățirea conectivității între habitate dar și menținerea funcțiilor și serviciilor furnizate de ecosisteme, suport al unei dezvoltări durabile.
Pentru mai multe informații putem fi contactați:
Alexandra Pușcaș – Manager Proiect, [email protected], +40 735 552 931
Miradona Krizbai – Specialist comunicare WWF-România, [email protected], +40 736 630 705
Acest material a fost creat și menținut cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene
Despre WWF (World Wide Fund for Nature)
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro
Sursa foto: @Miradona Krisbai, @Alexandra Pușcaș