Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei percheziții domiciliare, dar și a unor acțiuni desfăşurate la ,,frontieră verde” pe linia combaterii contrabandei cu țigări, cantitatea de aproximativ 19.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 218.600 lei.
Ieri, 16 septembrie a.c., începând cu ora 12.40, în baza unui mandat emis de către Judecătoria Sighetu Marmaței, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, sprijiniți de lucători ai Serviciului Teritorial Poliției de Frontieră Maramureș, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localității de frontieră Rona de Sus, județul Maramureş.
Percheziția s-a desfăşurat la un imobil, în prezența proprietarului, unde a fost descoperită, într-o anexă, cantitatea de 8.218 pachete cu ţigări, de provenienţă Republica Moldova.
Drept urmare, întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 96.200 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României.
În continuare, se desfăşoară activităţi specifice sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale și identificării tuturor persoanelor implicate.
În data de 15.09.2021, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației, împreună cu lucrători din cadrul SPF Sighetu Marmației, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 17.10, politistii de frontieră au identificat pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, un autoturism abandonat, înmatriculat în România, în interiorul căruia au putut fi observate mai multe colete cu țigări.
S-a luat măsura conducerii mijlocului de transport încărcat cu țigări, la sediul instituției, unde în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 7.460 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 87.300 lei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Pe timpul unor acțiuni de supraveghere și control în zona de competență, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava au descoperit, în data de 15.09.2021, pe direcția localității Lupcina, în apropierea frontierei de stat, mai multe colete care conțin 1.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 11.700 lei.
Lucrători din cadrul aceluiași sector, au descoperit și ieri, 16.09.2021, mai multe colete cu țigări, pe direcția localității Brodina. În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu țigări, în valoare de 23.400 lei.
În ultimele doua cazuri, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.
Totodată, în urma unor activități specifice de investigare cu privire la cazul din data de 14.09.2021 instrumentat de către polițiștii de frontieră din cadrul STPF Maramureș sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, instanța de judecată e emis ieri, 16.09.2021 fața de un cetățean român, domiciliat pe raza județului Maramureș, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Tot ieri, acesta a fost dus și predat la Camera de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Maramureș, în continuare fiind desfășurate cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale.