În mai multe articole Sighet 247 a abordat în primăvara acestui an situația deplorabilă în care câțiva angajați (puțini la număr) din Poliția Sighet au reușit să facă de râs instituția. În primăvara acestui an, acei câțiva angajați s-au gândit să se răzbune pe presă pentru articolele apărute și să mă vâneze pe mine (autorul articolului de față), șicanându-mă zi de zi timp de două-trei luni.
Iată că suntem obligați să revenim și să aducem în atenția publică un alt caz nefericit, care, dacă nu ar fi trist pentru Poliția Sighet și imaginea instituției, ar fi un simplu subiect monden și de râs. De această dată a explodat o bombă de presă legată de o relație amoroasă, în afara căsătoriei, dintre o agentă de poliție și un agent de poliție de frontieră, ambii din Sighet.
În cursul zilei de duminică, 7 noiembrie a.c., o agentă de poliție din cadrul Biroului de ordine publică din cadrul Poliției Sighet, aflată în timpul liber, a sunat la Poliție și a solicitat intervenția unui echipaj de Poliție, acuzând că este bătută și amenințată de către un agent de poliție de frontieră.
Legătura amoroasă dintre cei doi se pare că este una mai veche, relație din cauza căreia soția polițistului de frontieră ar fi ales în urmă cu aproximativ un an să divorțeze de acesta. Menționăm că și agenta de poliție implicată în scandalul de duminică este căsătorită, cu un polițist de frontieră (un altul).
Echipajul de ordine publică din cadrul Poliției Sighet, sosit la fața locului în seara zilei de 7 noiembrie a.c., a constatat că în stradă este în plină desfășurare un scandal între agenta de poliție și agentul de poliție de frontieră. Aceștia au intervenit și au aplanat conflictul, aplicând sancțiuni contravenționale părților implicate la Legea 61 / 1991 (Legea ordinii publice).
În aceeași zi, agenta de poliție implicată în scandal a depus la Poliție o plângere împotriva agentului de poliție de frontieră pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunilor de hărțuire și șantaj. Potrivit informațiilor nostre, bărbatul ar fi amenințat-o pe agenta de poliție că dacă rupe relația dintre cei doi va face publice anumite filmări în care apar amândoi în ipostaze de ordin intim… no further commnets!
Legat de moralitatea celor doi nu dorim să facem judecăți de valoare, însă având în vedere calitatea de angajați ai M.A.I. ai celor doi, Biroul Control intern din cadrul IPJ Maramureș a deschis o anchetă internă în acest caz. Cert este că faimoasa doamnă agent de poliție este una dintre cele care au participat în primăvara la hărțuirea activă a subsemnatului. Concluziile nu dorim să le tragem noi, îi lăsăm pe cititorii noștri să o facă.
Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș a confirmat pentru Sighet 247 scandalul în cauză, emițând următorul comunicat:
„Duminică, 07 noiembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sighetu Marmației au intervenit la un scandal în stradă între un bărbat de 38 de ani și o femeie de 29 de ani.
Polițiștii au sancționat contravențional persoanele implicate în eveniment, conform Legii 61/1991, republicată.
Ulterior femeia a depus plângere la Poliție sub aspectul comiterii de către bărbat a infracțiunilor de șantaj și hărțuire.
Întrucât în urma verificărilor s-a constatat că una dintre persoanele implicate în eveniment este angajată în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș. În cursul zilei de 8 noiembrie, șeful Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări suplimentare prin Compartimentul Control Intern pentru a se stabili în concret starea de fapt”.
Care vor fi urmările scandalului și rezultatele anchetei interne rămâne să aflăm.
Sighet 247 pune la dispoziția oricui se simte lezat de cele relatate în acest articol spațiu pentru publicarea unui eventual Drept la replică, fiind un portal de știri cu adevărat independent din Sighet, care are ca scop informarea corectă și completă a cititorilor săi. Sighet 247 a ales să nu facă publică identitatea celor doi protagoniști implicați în scandalul de duminică. – nu identitatea lor contează, ci faptele care îi recomandă în calitate de polițiști.
Sursa sighet247
1 mesaj
Să nu uităm că suntem oameni cu toti , si ca oameni putem greși , eu personal am drum în sighet și am avut întîlnnire atit cu cei din politia sighet , cît chiar si din politia de frontiera , am avut discuti întrun context juridic cu cei din politia sighet , si am doar cuvinte de laudă totul a decurs bine , am întlnit persoane care au atitudine foarte bună ,în ce priveste politia de frontiera ,nu am avut decît cîteva convorbiri in contextul in care drumurile noastre sau intersectat și am schimbat o vorbă două , am constatat ca pina in prezent atît cei din politia sighet cît si politia de frontiera sunt persoane forte respectabile ,eu am o vorbă : dacă esti om bun si cei care vin în jurul tău ,majoritate vor fi buni! , eu unul nu privesc aceste aspecte întîmplate dintre cei doi , pe mine personal cînd stau de vorbă cu o persoana , mă interesează cum se comportă cu mine ,nu o să judec
niciodată pe cineva ce face cu viata privată ,aceste find spuse ,transmit salutări !!!